Singurătatea pietrelor

mulţumesc de trecere şi sugestie. am să ţin cont. te mai aştept

cu sinceritate,
teodor dume,

Ai doua momente reusite in aceasta poezie; Le scriu la final. Incearca sa te axezi pe esenta, restul nu este decat exercitiu, cautare, nu merita sa le postezi.

Am impresia că-mi duc viaţa
în acelaşi loc unde uitările
cresc printre pietre...

văd apusul un apus roşiatic
deşi pare neatins
respiră din mine

da, vali
ai mare dreptate în tot ceea ce spui. nu mai repet sentimentul între care pendulăm şi reîntoarcerea la locul copilăriei...

commul tău măîncântă şi sunt mulţumit că te regăseşti, ca de altfel noi toţi în acest loc în care am dori să ne reîntoarcem...

mii de mulţumiri,
acelaşi,
teodor dume,

cat ma regasesc in poezia ta, Teodor!

"în locul în care am copilărit
nu mai locuieşte nimeni"

apoi, la mine, tata a plecat intr-o zi la biserica si nu s-a mai intors.Chiar daca nu prea s-a inteles el cu Dumnezeu, (fiindca injura, mai ales pe comunisti) eu cred ca Dumnezeu l-a primit bine, fiindca era un om bun, nu a facut rau nimanui.


"şi uite aşa am plecat
din copilul care eram şi
am lăsat o amintire"
......................................
şi am impresia că-mi duc viaţa
în acelaşi loc unde uitările
cresc printre pietre...

Dorul de copilarie, de casa parinteasca,de ulita copilariei, acum, cand suntem in singuratate si in apus si ne pregatim incet, incet, de viata vesnica, pur si simplu, ne mistuie.

Cu placerea lecturii, las cele 4 puncte ale mele. Vali

domnule jan,
trecerea mă onorează. fiorul îl simte fiecare în felul lui.
de fapt aici se rostuiesc doar câteva punctări,
şi atât. locul copilăriei, reîntoarcerea în acel loc cât şi singurătăţile care ne înfăşoară , după anumit timp, lasă cicatrici...

domule dan radu,
şi viaţa e un clişeu ...
iar despre apusuri...

mulţumesc pentru lectură şi semn

multă stimă,
teodor dume,

LIM,
iarăşi un mulţumesc pentru modul în care priveşti lucrurile. aceste simţăminte sunt ndividualizate, după cum am mai spus,
şi diferă în funcţie de sentimentul fiecăruia.


vero,
mulţumesc pentru trecere şi emoţia pe care mi-ai stârnit-o.
aşa este.
mă bucur că te regăseşti în textele mele

acelaşi,
teodor dume,

mulţumesc mult pentru popas, lectură şi puncte.
inerpretarea este individualizată şi se aciueşte în sufletul fiecăruia în funcţie de copilăria avută.

textul e sensibil şi de aceea se vrea doar o trecere , o privire peste umărul a ceea ce am fost...

cu deosebit respect,
teodor dume,

"devorează" nu "devoră", d-le Dume. in rest, plat, cliseic, cu un final previzibil, (telenovela bacoviana).
ce-ar mai fi de spus dupa un vers ca "văd apusul un apus roşiatic"? v-ati intrebat de ce, de la fratii Vacarescu incoace apusurile sunt in proportie de 99,9% "rosiatice"?

a metaforei, a figurilor de stil, pe care le găsesc bine moderate aici. Încărcătura devine astfel dublă, atît evenimentul în sine cît şi modul de redare a acestuia. Un text bun pentru care nu pot lăsa decît 8 puncte.
LIM.

... constat că acest text nu reuşeşte să mă emoţioneze pe cât îşi propune. Evocarea se desfăşoară lin sub ochii cititorului, apelând la un topos (moartea părinţilor) care prin însăşi natura sa e susceptibil a ne cutremura sufletele. Totuşi, după părerea mea, imaginile comune presărate de-a lungul întregului text ("singurătatea pietrelor", "o amintire deschisă ca o rană", "singurătatea devoră fiecare clipă", "plouă mărunt şi e din ce în ce mai frig") sufocă sentimentul. Cred că greutatea temei alese v-a copleşit.

si succinta calatorie înapoi, pe urmele vietii si ale copilăriei, în locul " unde amintirile cresc printre pietre ". Trecerea timpului şi golul pe care acesta îl lasă în urmă, face mai acută singurătatea care " devoră fiecare clipă ", într-un apus în care " e din ce în ce mai frig ". Minunată poezie ( impecabil scrisă ), ce îţi transmite, chiar de la prima lectură, fiorul şi dorul după o viaţă ajunsă acum la apus, în preajma marii treceri.
Versurile :

şi uite aşa am plecat
din copilul care eram şi
am lăsat o amintire
deschisă
ca o rană (care ) se întinde pe dinăuntru

mi se par magistrale. Vă acord cu drag cele 4 puncte ale mele.

din tine? Numai poezia asta?
Teodor,
Toate poeziile tale sunt parti din tine si de asta sunt si asa de vibrante. Reusesti sa transmiti si ma regasesc si eiu, vai cum ma regasesc! in poemele tale.

Cu gelozie, 8p,

Vero

...transmisă foarte curat şi, deşi tristă, făcând să răsune în fiecare dorul de părinţi. Frumos exprimat poetic, fără neclarităţi şi cu multă simţire. Pentru autor, felicitări, cu precizarea (ca o părere personală) că părinţii noştri sunt în noi, cu noi, mereu. ¤ puncte, C.P.Popescu

da, maria,
este o radiografie a vieţii, a propriei vieţi. de fapt a vieţii din noi, din fiecare după ce ne luăm zborul şi la reîntoarcere constatăm cu durere că suntem singuri. în locul în care-am copilărit s-a singurătatea dar şi uitarea creşte printre pietre, şi creşte şi creşte odată cu durerea în noi...

e mult de spus aici, maria, dar mă opresc şi las cititorului plăcerea de a se regăsi în copilăria uitată undeva la margine de gând...

mulţumesc mult pentru trecere şi puncte


ps: poezia aceasta e o părticică din mine

cu prietenie,
teodor dume,

ne mai intersectam
la marginea privirii
si am impresia ca-mi duc viata
in acelasi loc unde uitarile
cresc printre pietre"

Pfuiiiii, ce putere pui in versurile acestea, Teodor!

"radiografia" vietii cea care n-are nevoie de nici o alta interventie..

exceptionala poema...

"ploua marunt si e din ce in ce mai frig...'
coplesitor, crede-ma, nu exagerez.

Mara
8p (as da 3 stele dar n-am niciuna)