“Sorgoghiuló” schiţă-interviu cu bunica (IV) - Dragoş Vişan Adăugat în 18 februarie 2010, la 12:01 | 137 afișări / 116 vizitatori

La război (bunica se înarmează cu răbdare)


Înainte de-a scrie pe laptop mă cicăleşte maică-mea, invidioasă pe bunică-mea, că-i dau atenţie :

- Să nu foloseşti coli la notiţe. Sunt de calitate. Le-am luat de la un depozit. Dar nici nu mai ţin minte pe ce stradă era depozitul ăla. Un depozit unde ăştia copiau acte.
- Şi pe ce vrei să scriu ?
- Să le consumi mai cu judecată, nu pentru toate fleacurile!


“Dădui una/ Frânsei mâna!”

(Fără s-o mai întreb, bunica vine să-mi povestească ce şi-a amintit)

- În sâmbăta Paştelui se spune Lazăr. Patru fete, îmbrăcate – două mirese şi două băieţi, adică băieţeşte. Şi pe unchi-miu l-aveam cu ciumpoi. Cântam şi noi din gură. Cuvintele astea le cântam noi:

- Sorgoghiuló,
La ce-ai venit?

- N-am venit
Să dormitez,
Ci am venit
Ca să lucrez.

Soacră-mia,
Cumnată-mia –
Femeie rea…

Aşa era numit colindul, “Sorgoghiuló”. E cam încurcat, dar...

Mă trimite
La argea.

Dădui una,
Frânsei “mâna”.

Argea ştii ce-i? Într-o cameră de-asta-i război de ţesut. Şi la asta-i spune argea: a intrat la argea să ţeasă! Aşa se spunea. La alea, la vatale spuneam noi (“mâna” era la vatale, asta însemna, nu mâna ei).

Dădui şi-alta,
Frânsei spata.

Spata e tot aşa, cu dinţi mărunţi. Când dai cu vatalele, se ţese cu ele, bate postavul. Spata-i băgată-n vatale şi bate postavu’,-l ţese.
Războiu’-i vatalele şi iţele. Iţele astea-s făcute din aţă pescărească.
(Înainte de vatale şi de spate scrie suveica. De care arunci firul încolo şi încoace. Că nu băgai mâna. Puneai acolo ţeava cu material – şi pânză de cămăşi, şi de rochii, şi de izmene ţeseam !)
Şi spată. Că-i cu toate astea la un loc.
Spata avea ca dinţii. Era subţire cât degetu’, aşa: un băţ sus şi unul jos (le desenează orizontal în aer) Avea între ele dinţi. Băgai firele printre dinţii ăia în vatale. Şi-acum ţeseai postavul.
Jos era potnogi. Legaţi de íţe. Şi călcai pe ei cu piciorul. Acuma călcai pe unul, aruncai unul! Ai aruncat firul. Aşa. Şi tragi, la firul ăla tragi cu vatalele. Cu spată cu tot se trage. P’ormă călcai şi cu piciorul celălalt, că se schimba firele de ţesătură, unul cu altul, că altfel n-aveai să bagi postavul ăsta...

Cu andreaua împleteam plovăre. Torceam lână, şi cu andrelele-mpleteam. Ciorapi. Şi la femei şi la bărbaţi.
- Nu şi ilice?
- Da. Păi nu vezi? Ăsta-i împletit de mine. Şi nu ştii, am şi-un plovăr împletit. Nu te duceai să cumperi atunci de la magazine, că nu avea. Postav cumpărai, dar ilice, plovăre, flanele şi la bărbaţi numai noi le împleteam. Şi tataie Niculaie a purtat plovăre făcute de mine cu andrelele.
Şi la copii făceam plovăre. Şi taică-tu a purtat plovăre făcute de mine. Ăiii, se făcuse mare, se ducea la şcoală !


La furat pui de curci

- Mamăiţă, bre, ia spune-mi cu bulgarca aia şi curcile la vie.
- Eram trei persoane: două fete şi-un băiat. Şi şedeam lângă casele bulgarilor – erau viile noastre. Şi era drum între vii şi casă – era drum (arată cu degetul de la dreapta pe faţa de masă).
Şi ele mâncând iarbă, au venit pe poartă…
- Cine mânca iarbă ?
- Curcile de pe marginea drumului au intrat în vie să mănânce struguri. Că noi am lăsat poarta deschişă expré. Ca să intre, să prindem puii de curcă şi să-i facem mâncare. Şi bulcăroaica a văzut că nu-s curcile pe uliţă.
Dar noi l-am prins pe pui şi l-am tăiat.
Aşa. Şi-a venit bulgarca, şi-a-nceput să ne ocărască. Şi ne-a alergat prin curte. S-a lipsit... Numai asta. Şi-a luat curcile şi le-a dus acasă. Şi-a luat şi puiu’ ăla tăiat de noi.
Era băiatul ăla Angheluş. Ăla l-a tăiat. Nu fietele.
- Dacă era bulgarul?
- Dacă era el, ne bătea, că ea n-a-ndrăznit, că eram şi noi mari! Aveam unşpe, chiar doişpe ani, nu eram mititei. Eee, cred că dacă era bărbat-su, cred că ne bătea de ne rupea! Da’ nici a doua zi n-a venit bărbat-su – au fost oameni buni...
- De parcă copiii lor, la rândul lor, nu furau de la români!
- Nu fura. Nu fura. Era cinstiţi. Aveam viile unul lângă altul. Nu fura. Mai repede fura românii!


Smulgerea zarzavatului de la bulgari

- Şi atunci când cu via nouă şi grădina, cum a fost?
- Alţii bulgari erau. Ăla era om, nu bulgăroaică era. Trandafir îl chema.
- Trandafir, bulgar?
- Da, bulgar era. Încă el cânta cu ţigulca, la horă, la bulgari.
- Şi pusese omul viţă-de-vie tânără la el, nu ?
- Păi a semănat rânduri de viţă-de-vie. A făcut rigol aşa, şi-a semănat vie. Aşa... Şi printre rândurile de viţă-de-vie a semănat zarzavat. Că viţa era mică, aşa (arată cu palma). Să spui : a semănat roşii, ardei, vinete. Şi omu’ ne-a zis nouă, uitaţi copii, când se fac mari, când rodeşte, luaţi şi voi să mâncaţi cât vreţi. Da’ să nu le daţi voie la alţii străini să le culeagă. Si noi am făcut mai rău! După ce ne-am săturat, am jumulit din rădăcină toată recolta! Şi bulgaru’ a venit la părinţii noştri şi i-a chemat la postul de jăndarmi. Ca să-l plătim... Nu mai ştim de l-am plătit sau nu. Da’ când au venit părinţii n-au vrut să mă bată pe mine, da’ pe Florica au bătut-o.

---

Distribuie pe facebook