Transformarea Sexului "frumos"- Simona Mindra Adăugat în 17 august 2010, la 14:33 | 119 afișări / 100 vizitatori |
„ Eu nu vreau respect în pat! Tu vrei?”
Această invitaţie – foarte deprimantă aş spune eu - trândăvea fără nici o jenă pe un site decent şi îl „încorona” cu o domnişoară desfrunzită total, purtătoare a unui zâmbet excitat şi prelucrat puternic în photoshop. Mesajul fotografiei era în contrast evident cu invitaţia, căci cuvintele par că se scurg dintr-o cameră cu două prostituate foarte ieftine.
Imaginaţi-vă...
O cameră murdară, pereţi soioşi de culoarea vişinelor înca necoapte, scursuri smârcoase din tavan, găuri în podea şi multă, foarte multă putoare. Un pat din fier forjat lipit de perete, aşternuturi cu margini brodate frumos, dar îngălbenite şi mirosind puternic a transpiraţie şi a secreţii ajunse deja în stare solidă, de crustă. În pat, cele două prostiuate stând îmbrăţişate ca şi cum s-ar iubi, însă, în realitate fiecare doreşte cu sete sa o ucidă pe cealaltă. Se îmbrăţişează... zâmbesc împinse de o ipocrizie necesară, căci dacă nu ar face asta cu siguranţă ar muri.. Camera are doar uşă (pe unde vin şi pleacă iubiţii admiratori de stârvuri cu chip de înger), nu are fereastră şi singura sursă de lumină este un neon prea fosforescent. Sunt doar ele cu ele şi trebuie să supravieţuiască. Nici măcar nu contează ce mănâncă şi de unde au ţigări, fiecare are nevoie de cealaltă pentru a-şi ucide posibila şansă de a rămâne singură şi implicit, de a muri.
Sunt două. Una brunetă şi cealaltă blondă.
Prostituata brunetă poartă un nume care, în trecut, îi sublinia drăgălăşenia şi frumuseţea pură: Daisy Doll. Acum, însă, e un nume perfect pentru o prostituată şi atrage numai bărbaţi obezi sau muribunzi. Este încă frumoasă, dar fardul gros cu care îşi asfixiază chipul, o face să pară cu mult mai în vârstă, deşi are numai douăzeci de ani. Daisy Doll este micuţă de înălţime şi întotdeauna a urât asta. E mică, rotundă (nu chiar ca o lună), cu picioarele lipsite de vreo urmă delicată de gleznă sau genunchi şi poartă cu sine, plină de mânie, un defect pe care îl ascunde insistent... un mic şi inocent platfus. În rest, e fragilă ca un iepure şi încăpătânată ca un măgar suferind de deochi. Are ochii măslinii şi goi, nefericiţi, iar gura e bombată şi exagerată în grosimea buzelor. Rânjetul ei, căci nu-l pot numi zâmbet, este rece, ipocrit, materialist chiar. Oricum, acest zâmbet silit aparţine numai obezilor şi muribunzilor care îi mănâncă formele disproporţionate şi râncede în fiecare noapte (pentru doi bănuţi amărâţi). Dar încă e frumoasă...încă...
Cât despre prostituata blondă nu prea aş avea ce să vă povestesc, decât că e la fel de „brunetă” ca şi Daisy Doll. E frumosă, în măsura în care poţi aprecia un şobolan dichisit, iar numele ei e la fel de spectaculos ca şi o ploaie acidă... Lili. Amândouă sunt încercate mereu de iluzia demonică a feminităţii şi a frumuseţii reale, dar, cum am mai spus e doar o iluzie, ele fiind bastarde de mahala, în natura lor. Sunt prostituate şi se străduiesc să admire profesionalismul cu care îşi îndeplinesc sarcinile. Le-ar plăcea o viaţă abundentă în esenţa ei, dar doar făcând compromisuri de genul „fără respect în pat” cu giganţi slinoşi în care erup necontenit dorinţe sexuale satanice, pot câştiga câţiva bănuţi (pe care îi strâng conştiincios sub salteaua patului umed şi îmbibat cu păcate).
Povestea se încheie la fel cum a început. Două prostituate, stând îmbrăţişate în patul mocirlos şi mocnind pe dinăuntru a ură şi dezgust, dar de data aceasta, aşteptând obezul care să le lingă pielea nespălată şi mirosind a parfum ieftin.
Să tot fii femeie!
À Bientôt!
http://simonamindra.blogspot.com/2010/07/transformarea-sexului-frumos.html
Distribuie pe facebook





