Detalii

Tip: Proză
Topică: S.F.
Afișări: 279
Vizitatori: 269
Puncte: 12
Stele: 0
Data publicației: 06 iulie 2009

 

Autentificare

ID:
Parolă:
 

Fă-ţi un cont!
Mi-am uitat parola!

Zoon critikon, don’şoara de pension şi poietu’ de Cartier

(formula 3+1) - Mirela Lungu

Adăugat în 06 iulie 2009, la 22:53 | 279 afișări / 269 vizitatori
  

Legenda personajelor:
1) zoon critikon = specie rară şi preţioasă, pe cale de umflaţie în plin secol 21, dotată cu aripioare şi spirit absolut (critic)
2) don’şoara de pension = fetiţa răsfăţată, crescută într-un turn de fildeş şi incapabilă să gestioneze agresivitatea societăţii contemporane, deci o mare figură (caracteristică secolului 20)
3) poietu’ de Cartier = un individ anonim, trecut prin numeroase experienţe “brutalizante”, demne de o “exorcizare” poietică pe măsură ce confirmă traumele post-coitum.

4*) Paula = personaj cheie, dar care nu există independent şi autonom decât în patologia cotidiană sau bancurile cu bozgori.

Vă prezentăm mai jos ancheta iniţiată de jurnalistul (JR) de la revista literară “Când va face plopu’ pere şi răchita micşunele” însărcinat cu escaladarea conflictului celor 3 personaje în căutarea unui (singur) autor care este (?!).


I. Interviul cu Zoon critikon:
JR: Domnule ZC, cred ca dvs. sunteţi cel mai în măsură să ne explicaţi cum şi de unde a pornit acest conflict regretabil.
ZC: Aşa este, eu mi-am dat seama primul că don’şoara suferă de un derapaj cognitivo-temporal şi am semnalat acest lucru (în mod public). Din păcate, nu am reuşit să-i captez atenţia, normal, deoarece dânsa trăieşte în secolul trecut şi ar fi fost necesară o călătorie în timp/spaţiu pentru a putea comunica în mod real.
Revenind la cestiuni de ordin literar, sonatele compuse de dumneaei sunt sublime, dar, să fim serioşi, lipsesc cu desăvârşire! Adikă vreau să spun că este curată inconştienţă să baţi câmpii literaturii virtuale cu producţii gen “poemul cu flori şi micşunele”. Păi este posibil, domnule, să nu citeşti mai mult de o carte pe lună şi aia, în cel mai fericit caz, Nichita?!
JR: Da, eu cred că este. Nevastă-mea citeşte, de exemplu, Sandra Brown.
ZC: Mă rog, să lăsăm asta, să zicem că nu este cel mai grav lucru din lume, dar… cred eu, adevărata problema rămâne, stimate domn, intoleranţa! Sau, altfel spus, “naturelul simţitor”.
JR: Sincer, nu am auzit de asta. Ce reprezintă? Este vreo invenţie de secol 21?
ZC: Nu, domnule, nu este nicio invenţie, ci mai degrabă o descoperire. Dar mie, având o formaţie filologică (deschisă, e drept), îmi place să mă exprim aşa, mai poetik. E o problema de “corason” adikă, presupun că termenul acesta îl cunoaşteţi din telenovele, nu?! Sau măcar soţia…
JR: Da, acum v-am înţeles. Continuaţi, vă rog. Este fff interesant ceea ce spuneţi.
ZC: Normal că este. Bun, o să vă explic aşa, ca la clasa a opta. Deci, revenind la “naturel simţitor”, atunci când pocneşti oamenii peste el, este de aşteptat să “sară în sus”, altfel spus, să devină unii cu alţii “intoleranţi”.
JR: Da, aveţi mare dreptate. Dar cum de-au ajuns să se pocnească cei doi în ditamai traficul ăsta virtual?
ZC: Păi da, aşa se întâmplă atunci când o femeie şi un bărbat cu biografii, cultură şi educaţie diametral opuse (adikă la 1000 ani lumină distanţă) îşi dau întâlnire noaptea în susbsolul unui text erotic. Şi, pe deasupra, în prezenţa autorului preferat al don’şoarei, care cultivă erosul ca formă poetikă.
JR: Cine cultivă erosul, don’şoara?
ZC: Nu, dom’le, autorul. Adikă, mă rog, şi don’şoara. În fine, amândoi, dar, să zicem, separat.
JR: Păi ori împreună, ori separat, că nu mai înţeleg nimik?! Deci cine pe cine cultivă, dom’le? Sau avem de-a face c-un “menage a troi”?
ZC: Stimabile, să ne lămurim, obiectul meu de studiu nu este menajul, ci cultura. Sigur că erosul poate fi cultivat şi în grup. Dar nu aceasta ar fi problema, ci faptul că don’şoara şi poietu’ au concepţii diferite despre eros.
JR: Aha, m-am prins, deci nu se potrivesc la gusturi. “De gustibus non disputandum”, ziceau latinii.
ZC: Ei, cam aşa ceva, dar aici e vorba de gusturi strict literare, rog a nu fi greşit înţeles, da?!
JR: Desigur, nici nu mă gândeam la altceva, Doamne fereşte! Da’ autorul ce zice despre asta?
ZC: Autorul e un ins prăfuit şi expirat care silueşte limba română cu aşa-zise licenţe poetice mai mult sau mai puţin dubioase, se exprimă greoi, adesea forţat, foloseşte o groază de non-sensuri drept metafore, i-am atras şi lui de câteva ori atenţia dar, se plânge mereu că e… obosit. Mă rog, o fi de la vârstă. Să-l lăsăm aşadar pe el (credeţi-mă, e irecuperabil) şi să revenim la cei doi “combatanţi”. Cum spuneam, totul a pornit de la eros.
JR: Păi eu ştiam că atunci când e vorba de eros, oamenii se înţeleg, găsesc ei o cale de comunicare, ceva…
ZC: În viaţa reală poate că da. Însă aici, în plan virtualo-literar, avem de-a face cu o situaţie de-a dreptul critică.
JR: Păi nu asta e specialitatea dvs., critika?
ZC: Ba da, şi tocmai d-aia zic eu mereu că este nevoie de TOLERANŢĂ.
Ca să nu mai ajungem în situaţii din astea, critice.
JR: Adikă toleranţa să fie ca la ea acasă, nu?
ZC: Exact, de data asta m-aţi înţeles perfect.
J.R. Şi asta are vreo legatură cu faimoasele case de toleranţă?
ZC: Ce case, dom’le, noi ne desfăşurăm activitatea pe net, nu vă este clar?! Iar saitul nostru este unul de maxima toleranţă.
JR: Scuze, o luasem şi eu cu gândul razna, cred. Mi-aţi vorbit atâta de eros si de cultivarea acestuia încât… Bine, dar atunci cu ce v-aţi mai ocupa? Nu credeţi c-ar fi totuşi plictisitor?
ZC: Cum, domnule, cu ce? Aş avea şi eu timp de scris, în fine. Că mai am o groază de premii care mă aşteaptă la cotitura literaturii universale. Şi apoi, ce mama dracului, mai am de dat şi licenţa aia, of, viaţa mea!
JR: Îmi pare rău dacă v-am indispus. Nu cunosc exact situaţia dvs., dar dacă doriţi, după ce terminăm ancheta asta (o mai fi mult, Dumnezeule?!), promit să vă iau un interviu în exclusivitate şi să-l public pe prima pagină.
ZC: Cum se numeşte revista la care lucraţi?
JR: “Când va face plopu’ pere şi răchita micşunele”.
ZC: Oh, nuuu…!


- VA URMA -












Distribuie pe facebook

Comentarii

Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
Adrian, ai vocatie de "jurnalist":) Mirela Lungu
09 iulie 2009, 18:07
Tu ai inteles perfect ce intentii (oneste:)) am avut, dar, din pacate, esti cam singurul, cred. Ma bucur totusi ca ti-ai asumat acest rol de "informare" a opiniei publice;)
Multumesc, de asemeni pt aprecieri si pentru faptul ca tu crezi in acest proiect, chiar daca nu a debutat prea convingator":D
Daca voi avea puterea si discernamantul necesar unei continuari la "standarde europene" (momentan sunt destul de prinsa, din pacate, cu probleme delicate ce tin de "real life":D), voi fi onorata sa te am printre cititorii mei fideli;)


Multumesc pt * (virtuala) si puncte,
Euridice
Pentru o viitoare cronică a site-ului Adrian Munteanu
08 iulie 2009, 19:12
Destul de curios pentru mine este să constat că nimeni n-a prea înţeles ce este, de fapt, cu acest interviu în haina lui amuzantă. Cei care au activat mai mult în ultima perioadă pe secţiunea poezie ar înţelege uşor, dar nu s-au prea nimerit dintre aceştia.
Se vede de la o poştă că Mirela nu a încercat să rupă gura târgului cu o proză construită după toate rigorile genului. Nu încearcă să stârnească râsul cu orice preţ, uzând de reţete specifice, nu introducerea procedeelor stilistice adecvate a fost prioritară pentru autoare. Ea şi-a asumat un rol în premieră care trebuie neapărat încurajat, pentru că este în avantajul relaţionării între “combatanţii” care mărşăluiesc pe acest site. Mirela a avut o idee năstruşnică şi a pus-o în practică, fără ezitări, temeri şi fasoane. Ea s-a transformat în “câinele de pază” al com-urilor, cel puţin acelea din secţiunea poezie, a extras, după felul în care s-au manifestat, câteva personaje cărora le-a dat nume generice ( de tot hazul) şi nu a făcut altceva decât să spicuiască unele dintre perlele lor, expresii folosite în mod real de personajele în cauză, fie critici, fie autori, diferiţi ca structură, intenţie, vârstă şi temperament. Nu-i uşor lucru şi nici puţin. Din câteva înfierbântate dispute de ultimă oră, Mirela a desprins esenţa discuţiilor şi reuşeşte să spună poate mai mult decât propria-i intenţie iniţială, destul de mult despre luptele de idei, despre generaţii şi animozităţi viscerale, despre energii şi intoleranţă, aceasta din urmă chiar şi atunci când toleranţa este trâmbiţată .
Comicul, atât cât este ( dar credeţi-mă că eu, în cunoştinţă de cauză, am râs cu poftă) este comicul personajelor reale, atâta cât sunt ele în stare, şi nu putem cere mai mult de la autoare care se manifestă cu un neaşteptat de pregnant echilibru. Mulţi vor deveni, însă, de râs fără să vrea, prin obstinaţia cu care vor să-şi demonstreze superioritatea, prin lipsa de înţelegere, de prietenie întru creaţie, de critică constructivă. Ei nu fac decât să caute nod în papură, un loc dând din coate, izbindu-i pe ceilalţi fără menajamente şi delicateţe, producând răzmeriţe şi zgomote asurzitoare.
Dacă Mirela va continua pe această linie, transformând prima ei încercare de acest tip – aşa cum promite - într-un serial, va ajunge să construiască o adevărată cronică umoristică a vieţii de pe site, de care mulţi ar trebui să se ferească. Într-un asemenea serial ar apare, inevitabil, noi şi noi personaje, după cum o vor impune vremea şi vremurile. Va fi un câştig pentru toată lumea să avem un astfel de jurnal literar de culise. Un jurnal de care trebuie să ţinem seama.
Regret că pentru proză nu am nivelul corespunzător, pentru că mi-aş fi dorit să acord o stea. Consideraţi-o virtuală. Ca încurajare adresată ţie, Mirela, de a continua, în ciuda oricăror nemulţumiri posibile, spre o privire viitoare detaşată şi imperios necesară.
8 puncte
Dana&Victor Mirela Lungu
08 iulie 2009, 15:49
Scuze ca n-am citit offtopicurile ieri, am vazut abia acum:D
Multumesc pt modificarea din oficiu:), a fost, desigur, o scapare nevinovata, inca nu stiu regulamentul pe dinafara:))


Thanks,
Mirela
err2 Mirela Lungu
07 iulie 2009, 23:00
"cititoare benevolenta", uff...
Elenei:) Mirela Lungu
07 iulie 2009, 22:59
Elena draga, tu esti unica mea cititoare nenevolenta, drept pt care ma voi stradui sa-mi finalizez proiectul;)
Asa este, nu exista literatura fara cititori, doar cu "zooni crtikoni":))

P.S. Mentionez ca este prima mea incercare "oficiala" de proza, deci merit macar "circumstante atenuante", avand in vedere, desigur, dificultatea si anvergura subiectului ales;)


Multumesc de puncte/incurajare,
Mirela
err Mirela Lungu
07 iulie 2009, 22:54
"textul de mai sus":)
Teatrul de revista, PJ:) Mirela Lungu
07 iulie 2009, 22:53
Curiozitatea a omorat pisica, nu-i asa:)?! dar ea, avea, barem, noua vieti:)) Noi, astia, n-avem decat una si, de obicei, ne-o pierdem si p-aia cu prostii, cum ar fi textul de mai dus:D
Tu esti un lector rafinat si ai priceput cam cum stau lucrurile:)
Continuarea exista, desigur, in meandrele inconstientului colectiv;)
Inconstienta fiind si eu, am jucat la "cacealma", ca la poker:))
Miza? Totul sau nimik!
Deci, ramane cum am stabilit:)


Reverentze,
Euridice
G.R:) Mirela Lungu
07 iulie 2009, 22:45
Sincer, eu n-as putea contrazice un expert ca matale in artele martiale ale prozei pamfletaresti/satirice, dar de data asta, sa stii ca nu e intocmai vina mea, ci, mai degraba, a personajului zugravit: ce sa fac eu daca "zoon crtikon" e plin de "clisee", "calambururi ieftine", gandire intortocheata, bla, bla...?!
In fine, voi incerca pe parcurs sa mai salvez situatia si sa-i fac sa para ceva mai destepti, macar pe masculi:))

P.S. Cui foloseste?! = intrebare retorica:)

Onorata de trecere,
Euridice
Mirela Serbanescu Elena
07 iulie 2009, 19:22
am citit scriitura ta si o gasesc excelenta,incitanta, realista si placuta.
Un editor simpatic povestea despre faptul ca literarura nu ar exista fara cititori.
O cititoare nu asa specialista-ti spune ca asteapta, cu mare interes,urmarea.

4 pct.
Sint curios Corneliu Jipa
07 iulie 2009, 16:59
daca textul a fost scris integral si aici doar s-a postat un fragment. Daca n-a fost scris integral si doar s-a urmarit o testare a cititorului' e belea. Fiindca e doar o banalitate revuistica de genul: asa nu! Daca are si urmare gata scrisa si nu urca pina la un absurd feroce macar, atunci ramine cum am stabilit. Astept. Puiujipa
Mirela Recheşan Gheorghe
07 iulie 2009, 09:40
m-am tîrîit cu greu prin acest text(satiric!?)printre calambururi cam ieftinuţe şi glumiţe clişeice şi mă-ntreb, dacă nu umorul nu salvează situaţia în "va urma" , quid prodest?

13