anatomia unui poem- Laurenţiu Belizan Adăugat în 16 februarie 2010, la 15:39 | 141 afișări / 133 vizitatori |
- e foarte curat şi limpede discursul poetic.
- nu ştiu cum s-ar percepe fără tablou în faţă.
- are viaţă în sine. dacă ar fi o pânză goală înainte, ar zidi-o poemul. exact la o astfel de imagine duce.
- ştii, pentru mine este o provocare, un exerciţiu interesant, pentru că de multe ori mă simt golit.
- de ce golit?
- nu-ţi pot explica. dar cum apare un imbold din exterior mă trezesc pur si simplu.
- şi totuşi, uită-te mai bine la chip, la unghiile picioarelor, par a fi ale unui băiat...
- este inexpresivă faţa...
- nu al unei femei, e ambiguă imaginea. are cearcăne şi nasul urât, pare un băiat de cincisprezece ani.
- voiam să sugerez în poem că este o femeie care vrea să evadeze în trecutul ei îndepărtat. e impresionant cum îşi ascunde sânii în spatele genunchilor...
- poate e un băiat care se ascunde, l-au bătut colegii lui, a fugit de la scăldat şi stă ascuns sub frunze. n-are muşchi să riposteze. e acea stare în care fiecare dintre noi am vrut să fim de partea cealaltă. n-ai vrut niciodată să fii femeie?
- nu cred.
- eu am vrut să fiu bărbat.
- femeia de aici ştie că nu poate redeveni copil dar...
- hm...
- nostalgia ei se poate împlini având unul.
- uită-te la tunsoare, e tunsă băieţeşte, nu are şuvite rebele de femeie. pomeţii, trăsăturile în ansamblu sunt ale unui adolescent.
- poziţia aceea fetală înseamnă reintoarcere...
- sau dorinţa de a fi protejat.
- nu.
- are buze vinete semn al frigului
- în niciun caz, acolo e teamă şi pândă.
- a ieşit din apă, nu stă pe iarbă ci pe un pat.
- e ciudat tabloul. chipul e prea încercănat în comparaţie cu albeaţa trupului. nu e repaos adică odihnă, ci nesomn. sau nelinişte.
- e vânăt pe alocuri.
- iar luminile nu sunt potrivite.
- semn al frigului. îmi pare ieşit din apă deşi nu e ud. mai e ceva interesant: conturul coapselor e difuz, tocmai partea cărnoasă a femeii, ceea ce mă face să cred că am dreptate când spun că e băiat. uite la şoldurile care trebuiau să se vadă! îs topite în lumină. e băiat dupa pomeţi şi osatura feţei.
- ar putea fi copilul pe care nu l-a avut autorul.
- are un zid în spate şi frunze, semn de arbore. doar buzele sunt vinete nu şi corpul. umbrele sunt violacee.
- uită-te mai atentă la ochii aceea complet inexpresivi.
- parcă e un portret robot, o reconstituire, o pierdere a inocenţei, un abuz. privirea este acuzatoare.
- sadic şi pervers constrângătorul, creatorul picturii.
- totuşi, o imagine nu te limitează, dimpotrivă, te face să visezi mai mult.
- desigur, dacă ne-ar fi adus nişte fluturaşi l-am fi catalogat naiv...
http://www.roliteratura.ro/text/timp-amniotic-text-128724.html
Distribuie pe facebook
