băiatul care semăna cu bruce lee
Adăugat în 17 februarie 2010, la 20:09 | 552 afișări / 498 vizitatori |
2 |
alegeam ce să mănânc
funcţie de dinţi
în dinţi mi-am aflat decăderea
cum scriam cândva
dinţii mei putregăiţi
brăţări ieftine la mâinile nimicului
în plus
venit pe lume să-mi adun dinţii sparţi
căzuţi prin colţuri de pâine
era sabatul
m-am întâlnit cu băiatul care semăna cu bruce lee
în garsoniera lui, mi-a dat un costum negru
cam de cioclu, cam de cantautor
m-am spălat pe faţă,
mi-am udat părul şi mi l-am pieptănat lins pe spate
ca tano din caracatiţa sau ca eric roberts în analiză finală
băiatul ăsta bruce lee practica mauna,
aşa îi zic eu, nu ştiu cum se numeşte la ei
tocmai mi se piliseră toate cioturile de dinţi
şuieram
când s-a terminat sabatul, am ieşit.
noapte. superb. un ger cumplit. îmi îngheţase părul.
aveam un aer de prinţ, de rege, de mag
aveam un entuziasm nefiresc
vag preocupat veneam din umbră
ne-am întâlnit cu mihail misticul, cu lucian ecvestru, cu de marco
am băut vodcă smirnoff sau sankt petersburg cu piper sau aromă de piper, nu mai ştiu precis
începuseră să mă usture gingiile
mi le cauterizase
erau carne vie.
mergeam pe unde am mai mers
spuneam ce mai spusesem
şi vorbeam întruna, mereu
despre fluidul invizibil
pe care îl lasă oamenii când trec.
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
multumesc. sa auzim de bine.
"vorbeam întruna, mereu
despre fluidul invizibil
pe care îl lasă oamenii când trec."
4 puncte
lucian ecvestru. da. ehee. si lucian clampestru. fabrica de psudonime, nu gluma. era o vreme a incalzirii gleznelor. a pregatirii de lupta. toate au folosit in anii astia. chiar si dintii cariati. mai ales dintii. aici este o bucata psihedelica a alexandriei din anii 90. si mihail misticul a murit. se pregatea si el de o transformare naucitoare.
personajul bruce lee mi se pare fabulos. incerc sa-l identific. dar acum in noapte nu reusesc.
imi place ca rupte anumite bucati au dus la un text inchegat. text cu poveste. emotionant. mai ales ca imi atinge sursa de plecare.
mulţumesc mult.
să sperăm că voi găsi suflul sistolic :) pentru a continua aceste stihuri.
aş fi vrut, dar îmi dau seama că nu face bine poemului, să mai citesc o continuare a atomosferei din strofa 2; dar e foarte bine aşa cum ai gândit-o.
foarte bun.
stihurile astea au plăcut.
teodor dume: mersi de înstelare. asta tot zic şi eu: uneori eşti inspirat, dar din toate alea care-ţi vin prin minte trebuie să ai răbdare să selectezi ceea ce chiar sună cumva şi chiar spune ceva.
şi de aici îi zic şi lui mihai d.: ai văzut că am avut cumva dreptate... trebuie să aşteptăm să se mai decanteze, să-l recitim mai încolo şi atunci mai vedem.
bogdan: mersi. ce să zic? acel ceva în plus pare a fi faptul că am reuşit să prind în cuvinte, să surprind ce a fost, cum a fost.
eu chiar aşa am fost, ca în aceste versuri.
probabil că se vede.
mie nu mi se pare a fi un text naumian; mai mult decât atât, mi se pare a fi unul excepţional. poate că acel "ceva în plus" al tău l-a făcut aşa.
trecând "pe lângă" dinţi, care îşi au ei rolul lor bine ştiut, dar care nici mie nu mi-au plăcut, prea multe nu mai am ce comenta. ce să cometez? starea "de bine" pe care o am după o astfel de lectură?
maxim de puncte.
| cateva sugestii
|
Mihai D. |
| 18 februarie 2010, 18:47 |
"am băut vodcă smirnoff sau sankt petersburg cu piper sau aromă de piper, nu mai ştiu precis" - fără "cu" la "cu aromă"
"şi vorbeam întruna, mereu
despre fluidul invizibil
pe care oamenii îl lasă când trec."
cred că mai sunt şi altele, dar maybe altîdatî
găsesc aici un text remarcabil articulat în toate comentariile postate anterior şi tocmai de aceea nu o să fac un comentariu *ala carte* repetând papagaliceşte ce s-a spus, dar vin cu o atitudine eficientă faţă de această formă de creaţie care este de fapt şi un mod flexibil de personalizare având ca şi argument vorba lui G.Călinescu cu referire la *oamenii de gust,cultivaţi hiperrafinaţi care dau culoare şi culoar de artă unei epoci*. Desigur, având în vedere că lumea este mereu în mişcare aş putea să cad în subiectivism în ceea ce priveşte câmpul interpretativ, iar realitatea punctată azi aici, ca şi excepţie, să se nuanţeze în timp.
înainte de a lăsa semnul meu însoţit de o stea o să mai vin cu o motivaţie ce aparţine lui Alexandru Cistelecan
*Poezia e ca dragostea: vine/ după ce a venit şi nu/ când ţi-o programezi*
cu sinceritate,
teodor dume,
muţumesc tuturor.
marinela: nu am un volum. mă bucur că ţi-a plăcut.
armand: mă mai gândesc la dinţi.
cristian: îmi place ce ai scris.
mihai: uneori suntem inspiraţi. asta e bine.
mă bucur că ţi-a plăcut. sunt de acord cu ce ai zis.
realism + suprarealism + textualism + aici ne mai gândim... toate în echilibru, în balanţă.
în plus, să fie viu, să se simtă.
să ne citim cu bine.
adevărul că e frumos să alătur figura şi "figurile" lui bruce lee, alături de smith (the cure) cântând this is the life. iese o adevărată poezie.
asta am şi făcută, inspirată de primul comentariu, mi-am pus căştile, am dat play la this is the life şi am citit acest poem. rezultatul a fost unul mirific.
un poem "bine făcut", de sus până jos, pe fiecare grupă de "muşchi".
felicitări şi la mai multe.
p.s ai vreun volum scos? şi dacă da, de unde-l pot achiziţiona.
un poem foarte bun, deşi treaba cu "dinţii" din prima strofă nu-i văd rostul; de fapt, toată strofa 1 ptr mine e în afara textului.
finalul e mai mult decât ponderat; e minunat.
maxim.
un poem bine realizat din toate punctele de vedere.
un text care are 2 părţi, văzute din mai multe unghiuri: în primul rând are o parte "interioară" şi una "exterioră"; în al doilea rând, este un text-corp, cu o parte superioară şi o parte inferioară. un poem 2x2D.
sigur, pe lângă structura construcţiei, tronează măestria arhitecturală deosebită.
bravo. maxim de puncte.
| ouais ;))
|
Mihai D. |
| 18 februarie 2010, 12:39 |
e naumian si inca ceva in plus, si imi place f tare
are sincope si pusee de genialitate ici colo; o ironie absurda care m-a prins la lectura - uite aici de ex.:
"m-am întâlnit cu băiatul care semăna cu bruce lee
în garsoniera lui, mi-a dat un costum negru
cam de cioclu, cam de cantautor (loool!! aici mi-a placut f mult)
m-am spălat pe faţă,
mi-am udat părul şi mi l-am pieptănat lins pe spate
ca tano din caracatiţa sau ca eric roberts în analiză finală"
as tot citi astfel de texte, in care dozajul realism - suprealism - textualism sa fie ponderat. ponderat. ponderat
ma mai gandesc la ce ai spus.
mersi.
las stihurile astea sa se mai decanteze.
cred că prima strofă e "în plus", iar adevăratul poem, în forţă, începe de la "noapte. superb. un ger cumplit". - probabil că ai vrut să "te legi" de titlul, care este unul foarte bun.
mulţumesc.
mihail misticul chiar asculta the cure cam prin vremea aia `93-`99.
de la "brâu în jos" (poemul) mi se pare "potent".
final bun, de The cure - This is the life (1996).
sigur că dinţii din faţă, din prima parte, îşi au şi ei rostul şi frumuseţea lor, dar sunt cam lungi, părerea mea.
frumos.
