camera albă
Adăugat în 31 mai 2010, la 11:03 | 307 afișări / 242 vizitatori |
1 |
în camera albă creşte un copac eu stau în lotus contemplu
vizibil se înalţă cresc ramuri şi frunze apoi se ofilesc
trec anii în camera albă
pînă o mobilez din memorie
parcă aici m-am născut din albul podelei
un şarpe negru se tîrîie uneori către mine
vine de nicăieri se înalţă şi sîsîie dă să muşte dar trece prin mine
ca printr-o hologramă
şi nu îndrăznesc să ating copacul acela
bătăi în uşă
nu ştiam că are uşă camera mea
am rostit da pentru întîia oară
şi au pătruns cuvintele
obiecte făpturi
a crescut lume în camera mea
stau în lotus şi nu îndrăznesc
să ating.
Distribuie pe facebook
deşi am mai comentat acest text, intru pentru a-ţi acorda punctele de care dispun şi asta, nu pentru a te măguli, nu-mi place lucrul acesta, am spus-o şi într-un text de-al meu, ci pentru că poemul este pătruns de puritate, mister, credinţă...
a nu vrea să atingi, de teamă că ai putea strica ceva, poate relaţii, prietenie, frumos, înţelepciune şi multe altele... mi se pare sublim.
cu aceeaşi plăcere cu care intru, fără vreun gând de deranj, de astă dată în camera albă,
Ottilia Ardeleanu
| nu îndrăznesc să ating copacul acela...
|
Teodor Dume |
| 02 iunie 2010, 20:07 |
un text trecut cu vederea de către mulţi cititori. chiar şi semnele sunt subţirele...
o lume a poetului* în camera albă creşte un copac eu stau în lotus contemplu/.../ şi nu îndrăznesc să ating copacul acela/.../stau în lotus şi nu îndrăznesc să ating
*
remarc un poem bine construit, bine dozat, coerent şi meditativ. de fapt acea meditaţie e un indiciu spre noi sensuri. totul depinde de unghiul din care vrem să privim.
aprecieri şi o stea, LIM
cu sinceritate,
teodor dume,
