de ceva vreme oraşul meu

da, Radu are o variantă frumoasă, am spus.
cred că stilul ăsta "en detail" mă defineşte, întrucâtva. ei, retuşurile se fac în timp. nimeni nu e perfect, ori, hai să zic aşa: avem poeme mai bune ori mai puţin bune, depinde de mulţi factori.

ceea ce mă motivează pe mine sunteţi voi toţi cei care călcaţi pragul acestor pagini în care este şi un pic din îndrăzneala mea de a spune lucrurilor pe nume.

dacă sunt ori nu pe placul vostru, asta, depinde, în bună măsură, şi de voi.

mulţumesc frumos!

Alex, eşti binevenit şi tu ştii asta.

Ottilia Ardeleanu

imi place si varianta lui radu, e mai concentrata si a scos bine ce a scos. eu as lasa si ultimul vers :). poeziite tale cu orasul de la tarm pot cu siguranta constitui un ciclu tare fain. pe mine ma atrage aceasta continua incercare de a da viata lucrurilor chiar si acolo unde nu e nicio respirare :). mai trec, ottilia...

alex

mă bucură trecerea ta prin această pagină. îţi mulţumesc pentru aprecieri.
deocamdată, poemul va rămâne în această "formulă".

Ottilia Ardeleanu

a se citi fără virgula de după paranteza închisă. în schimb, virgulă după "aiurea".
mulţumesc!

îţi mulţumesc pentru popasul de aici şi pentru părere.
e fain aşa cum ai văzut oraşul meu, pe scurt.

ei, tinerii de azi (unii, dar destui), încă îşi mai fac iluzii, pe un fundal negru. probabil că toate tinereţile sunt aşa.

"zideşte uşi" poate că sună aiurea eu am vrut să accentuez statornicia.
şi "adoarme lătrând" pare a fi disonant, dar câinii nu ne lasă să dormim, este un concurs între linişte şi vacarm, între somn şi schelălăieli.

voi lăsa poemul în forma actuală. sper să revin cândva. aproape că nu pot face modificări imediate. îmi trebuie un timp să reflectez.

mulţumesc, încă o dată.

Ottilia Ardeleanu

Am citit în ultima vreme poeme bune pe pagina ta. Acest poem a fost suficient comentat, încât nu are rost să expun un punct de vedere al unui veleitar ca mine. Doar sunt de părere că poemul este, din punctul meu de veder, bun aşa cum este acum. Şi las aici 8 p. Ioan.

eu l-as vedea cam asa:

-----------
în salopeta albastră
se căţără pe schele
şi trage sforile

uneori pictează curcubeie
alteori ferestre de înrămat
soarele şi luna
sau braţe de copaci
prinzând păsări

noaptea îl prinde
printre nori
aprinzând opaiţe

apoi coboară
şi se-nchină dinaintea
fiecărei biserici

------------
restul e (sau cred ca e) balast.
"zideşte uşi pentru destine" si "strânge-atâtea la piept aproape că adoarme lătrând" sunt disonante stilistice majore.
"chicoteşte cu tinerii mahmuri de iluzii" -nu te supara, imi pare fara noima

dar miezul "nucii" mi-a placut. drept pentru care, 6p.

îți mulțumesc pentru interpretare și pentru puncte.
eu nu am nicio contribuție aici. orașul!

Ottilia Ardeleanu

bine redat, personificarea oraşului e autentică, lipsită de forţare. Acoperă o mare parte din stările pe care oamenii le trăiesc.
LIM.

mulţumesc pentru frumoasele cuvinte.

la fel, cu prietenie,
Ottilia

în construcţie cu ferestere de înrămat luna şi uşi prin care intră destinul. totul se desprinde ca dintr-un vis, atârnă de acolo de sus "în surdină" ca cântec de orgă, din catedrala fiinţei.
îmi place, sincer acest poem. îmi pare rău ca nu am mai multe puncte.
Cu prietenie
Cristina C

eh, de unde bătrâneţe la un poet!? :)
merci şi eu.

un sincer mulţumesc pentru faptul că găseşti acel timp de a comenta cu atât talent, aproape fiecare vers, fiecare cuvânt. eşti de admirat. şi printre puţinii comentatori de acest gen. felicitări pentru urcarea ta în capitală. o meriţi cu prisosinţă.
şi "La Mulţi Ani" fratelui tău.

Ottilia Ardeleanu

Am observat că tot de la o vreme orice titlu de-al tău se prelungeşte cu textul poemului, ori comentariului la alt poem.

Şi aici, chiar de-aici trebuie să pornească interpretarea poemului. Oraşul e un fel de căţărător pe stâlpii de înaltă tensiune. Dar are ceva histrion în comportamentul suprarealist pe care-l surprinzi diferit de ceilalţi spectatori ori actori ai acestei grădini de vară.

Trage pe umeri sforile - adică sfori, sârme cu rufe, dar şi cabluri electrice.

În salopetă albastră e cerul oraşului - de aceea transformi un pastel incipient în portretul alegoric al cetăţii.

Noaptea-l surprinde printre nori, văzând pe oameni că aprind "opaiţe" - luminile blocurilor şi caselor. Te-ntorci la o filosofare panoramică, izbutită în ultima vreme şi-n alte poeme.

Oraşul adoarme când adorm toţi - pentru că el munceşte în tură de zi şi de noapte fără nicio oprire aproape:

"pică în singurătate
când nu sunt oameni
se-nchină dinaintea fiecărei biserici
obosit
de-a lungul bulevardului
strânge-atâtea la piept
aproape că adoarme lătrând".

de pct, merci ca mi-ai adus aminte:)
p.s. batranetea, deh;)


cu amicitie,
eury

ps. punctele nu apar!!! :)
cred că au căzut "în cap peste flori"

mă bucură faptul că ai poposit, o clipă, în oraşul meu şi că ţi-a plăcut "cum stau treburile"...
ei, nu vreau să mă gândesc la ce ai putea să te gândeşti tu :)

îţi mulţumesc pentru trecere şi aprecieri.

Ottilia

asa da, imi place toata alegoria asta, faptul ca se termina asa, in coada de peste, sa creada fiecare ce-o vrea;)
oare stii la ce ma gandesc eu:)?


8 pct,
eury