Autentificare

ID:
Parolă:
 

Fă-ţi un cont!
Mi-am uitat parola!

Detalii

Tip: Poezie
Topică: Fără topică
Afișări: 93
Vizitatori: 68
Puncte: 12
Stele: 0
Data publicației: 07 martie 2010

 

domestic

I - Nora Potocki

Adăugat în 07 martie 2010, la 17:41 | 93 afișări / 68 vizitatori
 

I

în cel mult o zi şi-o noapte corpul mi se desface în mirosuri numai ale lui
nu pentru că asta i-ar fi propriu, cât mai degrabă
fiindcă prin ţeava dintre doi apa stă ţeapănă sau bate-n gol, în violet.

prefer mereu încăperea minusculă, holul dintre doi
în care cei doi, reîntorşi, se scarpină de margini ca-ntr-o baltă.
Când se înteţeşte zarva-n noi mereu ne sare în ajutor tărăboiul de afară :
in blocul turn grămezile de oameni, câte doi din fiecare soi, îşi croiesc cărări spre ceva
ce nu se va ridica şi nu se va prăbuşi
exact ca bucata transparentă de la robinet, la o presiune constantă.

Scamele se depun pe la colţuri, încurcă zecile de cabluri, suntem într-un port la malul
micii mări domestice.
prima insectă în largul ei, privită prin năvodul perdelei nisipoase. cad perdelele, numai geamuri limpezi şi chipuri negre, complet negre, la geamuri.
două câte două, subţiate, scâlciate, răsfirate ca şi când
zeci, sute de mânuţe le-ar modela cu dibăcie
dinlăuntrul lor. ne întoarcem şi ne privim îndelung, ne înţelegem numai din bolboroselile supei şi vaietul pescăruşilor, de-ajuns, de-ajuns pentru-o privire acum.

ne născocim din fire de păr şi membre acţionând sub impulsuri, de multe ori
ni se umple mijlocul de ceva mai gustos decât pepsi sau peanut butter.
fiecare se domoleşte cum poate, deşi spaţiul e strâmt, uneori ceva din mine sau din el pătrunde pe sub uşă
dispărând lătăreţ pe aşa-zisa casă-a scărilor.

liniştea e o condiţie necesară, ştiu asta, deşi mirosurile înţepătoare se adună în jurul meu ca roiul şi strigă care mai de care, e drept, în altă limbă fiecare, până îşi găsesc locul în tren. fiecare tren are o dungă roşie, trenurile sunt trimise departe fiindcă sunt impure şi fără ţel.

la noapte voi evada pentru exact o secundă îmi voi pierde libertatea încercând să reconstitui un gând rău, numai unul
împotriva omului de lângă mine. la noapte voi evada imi voi pierde libertatea voi inventa un lighean cu apă mişcătoare pentru corpul din mine.





Distribuie pe facebook

Comentarii

Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
Da, hotărât, merita stea! Dragoş Vişan
29 martie 2010, 09:07
Şi merită stea, cu prisosinţă. Este un subiect care ne interesează pe toţi. Mirosurile ţipă, pe limba fiecăruia se moare la marea cea mică, într-un lighean.
Sunt uimit de-atâta implozii semantice, alegorice, care dinamitează convenţiile liricului! Aceasta da epicizare, depoetizare!
Poem înţepător Dragoş Vişan
29 martie 2010, 09:01
De ce stau aceste poeme fără aprecierea publicului?
E vorba de-o călătorie prin corp şi dincolo de el. Blocul cu perechi, exact ca în arca lui Noe! Laitmotivul conductelor, coloanelor, vaselor comunicante.
Cred că te referi şi la garnituri, la strângerea şi rezistenţa umană.
Nora Klaus Goterbam
07 martie 2010, 21:00
unul din cele mai bune şi mai frumoase texte ale tale. dacă ai aranja-scurta strofele 3 şi 4, poemul ar fi aproape perfect.
remarc finalul şi începutul (strofele 1 şi 6), precum şi substratul pregătit, oarecum, încă din titlu - cam direct, aş spune.
superb! maxim de puncte.

13