e seară, elena
Adăugat în 19 august 2010, la 19:15 | 211 afișări / 153 vizitatori |
|
te-am aşteptat sar şotronul
prin parc s-au culcat lebedele
s-au culcat paznicii un câine se tăvăleşte
prin iarbă şi eu - vreau să ştii, elena -
chiar te-am aşteptat
e vară pământul se crapă frumos
furnicile au nişte muşuroaie imense
vino să vezi cum se înalţă castele de fericire
să nu crezi că am plecat
măsor doar distanţa merg pe dunga asta
de la talpa piciorului la chioşcul de pop-corn
şi sunt bărbat, elena, vezi?
am un echilibru uluitor
aştept şi tac fumez şi merg
singur sunt pe drumul ăsta ascuţit de la
viaţă la moarte elena
şi am un echilibru straşnic
să ştii
Distribuie pe facebook
tuturor, vad ca pe aici chiar se simte :)...
da, dragos, cum ai intuit tu :)
ioan, liviu, multumesc
cristina - frumos interpretat, echilibrul insa e doar o panza de care ma agat, daca ea se rupe...
daniela - dincolo de aștept si tac fumez si merg, sper sa dai de ceva palpabil :)
cu prietenie,
alex
un Alex ce poate iubi, în tăcere, făcând echilibristica perfectă pe muchia unui lung drum între vis şi realitate
între Elena şi tine se defineşte un traseu periculos, o lamă de cuţit fatală, la bază viaţa, mai lată subţiindu-se spre vârf, periculos de tăios. Cu tot acest risc, reuşeşti să-ţi ţii echilibrul.
nu mulţi reuşesc.
Cu prietenie
Cristina C
| Ceva din traseu te face să înclini spre dramatic
|
Dragoş Vişan |
| 19 august 2010, 19:46 |
Faci o echilibristică simulat infantilă, dar starea exhibiţionistă are ceva simplu, direct, inocent care poate cuceri ochii. Nu prea se potriveşte însă momentul-cheie, alegoric - când afirmi că eşti între viaţă şi moarte. Ţi s-a întâmplat ceva?
