exerciţiu de gîndireo altă interpretare a realităţii - Tudor.paroiu Adăugat în 28 iunie 2010, la 08:39 | 249 afișări / 184 vizitatori |
Teistul : la început a fost cuvîntul. Ateistul: la început a fost convenţia. Teistul: Dumnezeu a creat totul. Ateistul: pentru noi totul este paradox în timp ce pentru univers paradoxul este o normalitate.
Exerciţiu de gîndire este o dorinţa primară de a vă introduce prin cîteva pagini într-o nouă filozofie (un nou sistem filozofic) care pleacă de la noţiuni clasice cum ar fi materie, idée, metafizică sau transcendental, ca apoi să devină simultaneitate paradox cum ar fi materieidee, fizicmeatfizic, sau transcedentalnetranscedental. Să nu credeţi că este aşa complicat, mai ales dacă veţi privi din început această teorie ca pe un caz general, în timp ce omul şi umanitatea rămîn cazuri particulare care păstrează binenţeles proprietăţile generalului. Să nu încercaţi să vă imaginaţi că doar noi sau umanitatea sîntem generatori de filozofii, sau că dacă am zis individ mă refer doar la oameni, în filozofia aceasta orice formă de existenţă (entitate) este un individ şi un grup în acelaşi timp, doar noi pentru că nu putem prelua simultan acest lucru (individgrup) convenţionalizăm cînd individ cînd grup, pentru a ne întelege şi pentru că limbajul nostru este limitat de propria noastră formă de existenţă la convenţie . Să nu credeţi că pomii sau o florile sau planetele nu au limbajul lor, dacă nu-l înţelegem nu înseamnă că este vina lor, este limita noastră, aşa deci şi tu ai o filozofie şi omul primitiv avea o filozofie, dacă ei nu te înţeleg, sau eu nu te înţeleg, nu înseamnă decît că primitivul, sau eu sau tu avem una sau mai multe limite de înţelegere, sau de exprimare, de ce nu spirituale?. Această filozofie încearcă să dea răspuns întrebărilor simple umane, convenţionale la care nu se poate da un raspuns în convenţional, ba chiar şi întrebarilor aşazise fără răspuns, cum ar fi: exist cînd nu exist, sau ce există dincolo de dumnezeu, sau ce există dincolo de transcedentalul lui Kant, sau cine este prioritară materia sau idea, etc?. Pentru aceste întrebări omul sau plantele, sau universul nostru nu poate formula un răspuns convenţional, este ca şi căutarea libertăţii absolute sau a adevarului absolut, universal, o vorbă simplă spune că dacă nu găseşti ceva, caută-l lînga tine, sau dacă te blochezi revin-o la început, eu aş completa referitor la aceste răspunsuri, caută în propria-ţi filozofie, sau cum multe religii spun “ cauta-l pe dumnezeu şi în interiorul tău nu doar în afară” pentru că şi tu eşti parte din el. Gîndeşte-te puţin la faptul că omul primitiv pentru a-şi determina limitele l-a descoperit pe “dumnezeu” în timp ce ateistul din acelaşi om primitiv a creat o convenţie “infinitul” şi unul şi celalalt au convenţionalizat o limită ce nu poate şi nu trebuia depăşită, una în teism alta în gîndira umană ateistă. Fără să-şi dea seama au creat două paradoxuri sinonime pentru limitele universului său. Orice depăşire a acestor limite ducea teistul la “om fără nici un dumnezeu”, sau la univers fără limite pentru ateist, dezorientare totală, respectiv nebunie sau cum voi spune mai tîrziu la trecerea în altă formă de organizare. Să încercăm împreună să înţelegem ce nu se poate întelege şi de ce, cît şi faptul că întrebarea şi răspunsul sînt simultane, dacă noi nu putem reflecta simultanul lor, nu putem convenţionaliza decît separat răspunsul de întrebare este altceva. Reflectăm, uneori întîi raspunsul, (cum se constata uneori la Heidegger) alteori întîi întrebarea, alteori nu există întrebarea, cum este în cazul în care vrei să te întrebi dacă exişti cînd nu exişti, alteori nu există răspunsul şi totuşi răspunsul şi întrbarea sînt simultane. Un exemplu de răspuns înaintea întrebării este reflectarea aşazisei realităţi, sau a universului din jurul nostru, este ca atunci cînd ne naştem, mai întîi ne naştem şi abia apoi punem întrebări. Chiar dacă pentru noi nu există întrebarea, ea, există, dar nu putem noi pune întrbarea cînd nu mai existăm, pentru că şi întrebările şi raspunsurile sînt legate de sistemul de coordonate în care se pot pune sau nu întrebarile, sau pot fi răspunsuri sau nu. De exemplu te-aş întreba pe tine cititorule crezi că există materie fără idée sau idée fără materie?. Este ca şi cînd neexistînd nimic, acestui nimic să-i cerem să emită idei, e o glumă, sau ca şi cînd după ce ai murit să te întreb dacă-ţi place mîncarea, devine absurd. Oare dacă nu există nimic, aşa cum e dincolo de dumnezeu sau dincolo de infinit, îţi poţi face o idée despre ce este?. La fel de absurd. Acest sistem folozofic este aplicabil la orice formă de existenţă (entitate) sau inexistenţă (entitate), cu cît veţi găsi mai multe excepţii cu atît mai prfecţionat va deveni sistemul, exact ca un paradox. Pe parcursul cărţii vom încerca să clarificăm lucrurile prin exemple particulare, exemple ce fac parte din noi sau din filozofia fiecaruia, (toate sistemele filozofice, inclusiv cele individuale, sînt cazuri particulare care însumate în generalul acestei filozofii tind spre o filozofie într-adevăr neconvenţională, mai exact convenţionalneconvenţională) sau din marile filozofii ale universului nostru uman, toate fiind cuprinse în acest convenţionalneconvenţional. Sper că veţi constata destul de uşor pe parcursul cărţii propriile legaturi cu universalitatea, cu propria voastră existenţă universală (care este tot o filozofie, caz particular al celei convenţionalneconventională) sau a celorlalte entităţi din jur, faţă de care anulăm acum superioritatea asumată dea lungul timpului de către filozofiile strict umane faţă de cele ale altor entităţi din jur. Dacă veţi fi mai insistenţi veţi constata o suprapunere totală a sistemului propriu de filozofie în sistemul convenţionalneconvenţional în care toate elementele individuale pe care le presupuneaţi superioare sau inferioare altora, au legatura cu noua filozofie. Vă dau un exemplu, în convenţionalneconvenţional ca şi în convenţional după noua filozofie “libertateaconstrîngere este dreptul formei de existenţă (entitate) la convenţionalneconvenţional” formulă valabilă la orice individ (indiferent dacă este om, plantă sau animal, sau planetă sau atom, etc.) sau grup (planetă, om, umanitate, atom, etc.) în particularul tău este dreptul tău de a fi convenţionalneconvenţional (convenţionalul este contrariul neconvenţionalului şi neconvenţionalul lui) de a nu respecta convenţiile sau de a le respecta, respectiv “dreptul omului la convenţionalneconventional”. Ceea ce nu se compară cu noţiunea clasică de libertate (care se referă strict doar la libertate, neglijind constrîngerea fără de care noţiunea de libertate dispare) care este “dreptul omului de aface ceva conform conştiinţei sale”, sau “dreptul de a face ce vrea fără a deranja pe ceilalti”. Şi aceste formule aderă la dreptul la convenţionalneconvenţional, doar că se referă strict la om (la un anumit om) şi uită constrîngerea sau spaţiul concentraţionar al lui Steinhardt, apoi sînt condiţionate de ceilalti. Apar excepţii, asta însemnînd clar că libertatea fără constrîngere nu are sens. V-aş întreba în aceste cazuri cum arata libertatea dumneavoastră într-un spaţiu concentraţionar de orice tip, cum să fii liber în condiţii impuse de alţii sau de un sistem, sau chiar de lipsa ta de voinţă?. Cum arată libertatea unui criminal sau a unui pedofil, sau homosexual, nu vi se pare de o logică deosebită dreptul la non convenţie la care dacă ţinem cont de individ şi de grup se limpezeşte treaba?. Adică apare libertatea ta ca individ dar şi libertatea ta ca element al unui grup sau sistem, ba mai mult dreptul tău la convenţionalneconvenţional trebuie legat de constrîngere mai exact de libertateconstrîngere, este dreptul tău la convenţionalneconvenţional, pentru că libertatea pentru unii chiar este un dezastru, iar constrîngerea pentru alţii, chiar o fericire. Chiar pentru aceiaşi entitate la momente diferite. Cred că am lămurit oarecum simplitatea libertaţiiconstrîngere ca o formulă suficient de generală care deşi generală îţi şi aparţine. Detaliie reprezintă particularul cel mai particular şi depinde de fiecare formă de organizare (entitate, acest lucru nu include doar omul). A fost doar un exemplu şi nu definitiv elucidat, dar să mai luăm un exemplu raportat la întrebarea daca vă puteţi întreba dacă existaţi cînd nu mai existaţi. În limbajul nostru şi puterea noastră de înţelegere întrebarea devine absurdă, în convenţional, pentru că întrebarea este pusă de spiritul tău existent, dar dorim un raspuns al spiritului formei de existenţă care va fi, adică al altui spirit. Este ca şi cînd mă întrebi pe mine ce am mîncat dar vrei să-ţi raspundă florile sau cîinele, nu este corect, pentru că dacă mă întrebi pe mine dacă voi exista şi doreşti raspunsul tot de la mine, indiferent care este raspunsul, acesta există, dar nu mă întreba pe mine ce va răspunde atunci alt spirit. Materia fără spirit nu poate să-şi pună întrebari şi nici să dea răspunsuri, pentru că spiritul şi existenţa sînt simultane (o să vedem acest lucru altă dată). Dacă materia are continuitate spiritul nu are continuitate, respectiv existenţa are continuitate transformindu-se dintr-o formă în alta şi reflectînd existenţa anterioară, spiritul se transformă dar nu mai poate reflecta existenţa anterioară. Din punct de vedere convenţional nu există identitate în univers, doar universul neconvenţional însăşi dar fără posibilitate de reflectare a acestei proprietăţi. În contextul acestei teorii existenţa trebuie înţeleasă nu ca materie (caz particular) ea reprezintă tot ce există şi nu există în acelaşi timp. De ce spun asta, pentru că şi vidul există atîta timp cît are efecte, ca şi dumnezeu, ar fi o mare greşeală să nu luăm în consideraţie efectele existenţei lor, dar nu numai atît, transcedentalul sau metafizica lui Kant unde o încadrăm, nu există şi nu o luăm în seama?. Mare greşeală am face, atît pentru existenţă cît şi pentru spirit, spiritul nu trebuie înţeles ca o entitate separată a existenţei ele sînt simultane şi inseparabile, tot aşa cum eşti tu şi spiritul tău, el este o entitate a existenţei fiecărei entităţi exprimată de simultaneitatea gîndire/memorie/instinct/sentiment/intuiţie/simţ, cu precizarea că spiritul în cazul unei entităţi este conştient şi inconştient în acelaşi timp. Toate aceste elemente sînt de mărime infinită (un infinit mic, limitat de existenţa entităţii respective) de la negativ la pozitiv. După cum vedeţi nici unul din aceste elemente nu reprezintă ceva material, sînt doar proprietati ce definesc spiritul. Pentru a ne apropia de această filozofie şi înţelegerea ei şi de fiecare din noi, gîndiţi-vă la cele şase elemente ca şase calităţi şi defecte în acela şi timp, ( simultaneitate calitatedefect) pe care fiecare din noi le percepem cînd calităţi, cînd defecte (neputîndu-le percepe simultan). În raport de împrejurări, în raport de condiţiile interioare sau exterioare nouă. Să nu credeţi că dacă nu le remarcăm ele nu există în toţi şi în toate, doar evidenţierea lor convenţională este diferită de la om la om sau de la existenţă la existenţă, de la entitate la entitate. Aşa cum spunea Brîncuşi el nu creeaza frumosul, el doar dă la o parte materialul inutil ca să iasă la suprafaţă frumosul şi în filozofie este la fel, nu inventăm, noi nu sîntem creatori, sîntem doar cei care transformăm şi reflectăm existenţa, sîntem descoperitori dar nu creatori, creator este doar dumnezeu în formele lui diverse pentru teişti şi universul neconventional pentru ateişti. Nici măcar universul convenţional sau intuitivconvenţional nu este creator. Acest univers convenţional este al unor forme diverse de existenţă (cazuri particulare: om, natură, animale, planete,etc.) atît convenţional cît şi intuitivconvenţional. Nu doresc să intrăm în detalii în aceste pagini, în aceste pagini vreau doar o apropiere de noi înşine, ca individ şi grup în acelaşi timp, în particular mai aproape de fiecare din noi care sîntem cazuri particulare, atît de particulare că sîntem unici în univers (unicitatea fiind doar posibilitatea universului, care paradoxal este unic şi multiplu simultan, ca şi noi ) alcatuiţi din forme de existenţă unice. (să nu credeţi că doi atomi sînt identici în univers, faceţi o mare greşeală, cel putin spaţiul şi timpul lor, ca şi forma lor sînt diferite, în plus ei nu sînt în vid perfect, tot timpul parametrii din ei şi din jurul lor sînt diferiţi de la un atom la altul, doi atomi de fier pot fi de la doi oameni diferiţi, sau de la organe diferite sau pomi sau flori sau planete diferite) Noi sîntem atomul care compune molecula, care alcatuieşte organele care formeză omul, care formează umanitatea, ş.a.m.d. Atomul iniţial din care sistem face parte, nu din toate?. Trebuie să adaptaţi această teorie la propria voastră teorie, să găsiţi asemănările şi deosebirile fundamentale sau mai puţin fundamentale ale existenţei proprii (convenţii) şi cele descrise de mine în aceste rînduri, ca şi altele, ca să constataţi că sîntem pe aceiaşi lungime de undă doar că particularitatea ta este unică, desigur ca şi a mea ca şi a oricărei entităţi din univers, sau efectelor entităţilor inexistente. Trebuie să fim atenţi la transformări pentru că dacă la transformarea omului în altceva (alta formă de existenţă, entitate) spunem că este paradox, (naştere sau moarte) la trecerea atomului în moleculă, a moleculelor în om, sau a materiei în cîmp şi invers de ce nu spunem paradox?. Pentru că asta este reflectarea convenţională a spiritului nostru în raport de propria existenţă?. Înseamnă că spiritul uman este egoist în timp ce spiritul neconvenţional nu este egoist, oricum altruismul şi egoismul sînt simultane, dar să nu credeţi că pomii, sau florile nu au şi un spirit egoist, dacă nu-l remarcăm noi nu înseamnă că nu există. Orice casă este cuprinsă de iarbă şi vietăţi, chiar şi cînd omul locuieşte în ea, asta nu înseamnă instinctul ierburilor şi vietăţilor?. Oare de ce credem că recolta nu este un paradox, sau sămînţa sau mersul pe lună, sau arta de orice gen, sau pur si simplu orice clipă din existenţa ta, cînd ştim că infinite boli, viruşi, duşmani umani sau de alta natură universală sînt în jurul nostru infiniţi în fiecare clipă, limba româna, s-a născut în 2000 de ani ca şi orice limbă, chiar dacă are variante infinite (ca formă, ca existenţă, ca spirit) şi va dispare o dată cu noi, orice cuvînt sau orice regulă orice şi oricine are în el o simultaneitate care nu-i permite să fie doar convenţional, este acea simultaneitate dintre el ca entitate (convenţional) şi el ca particule infinit de infinit de mici, (neconvenţionale, care stau la baza universului) simultaneitatea unicului (individul) şi mai mulţi ( grupul) din univers, normal un paradox. Aşa cum încerc să vă spun nu există nimic mai puţin paradox decît noi sau decît atomul din noi, sau decît metafizicul, sau transcedentalul lui Kant, nu este nimic mai paradox decit unicitatea noastră în univers (infinit de infinit) sau a oricărei entităţi şi ca frumos şi ca urît şi ca bun şi ca rău. Doar noi facem, în mod convenţional, o evaluare a acestor lucruri fiecare în felul lui şi toate entităţile în felul lor, stabilind puncte de echilibru (zero, sau începuturi) relative de la care plecăm sau ne întoarcem, elemente de comparaţie (unu, secunda, banul, etc.) tot relative ce ne permit măsurarea convenţiei în sine sau în afara ei, (masurarea binelui, răului, frumosului, urîtului, normalului sau paranormalului, etc.) dar şi un domeniu de definiţie al entitatii, la fel de relative, ce variază de la negativ la pozitiv pe un infinit, pe care îl denumesc infinit mic, pentru că deşi este infinit el este limitat de existenţa entităţii respective, existenţa fizică, a formei, sau a spiritului acesteia. Chiar şi efectele vidului sau lui dumnezeu sînt limitate în raport de entitatea cui aparţine, neputînd reflecta nimic dincolo de aceste limite, deşi dincolo de aceste limite există nelimitatul (paradox al limitei) pe care îl denumesc infinit de infinit. Eliminaţi pentru orice cuvînt limitele şi o să constataţi că există posibilităţi infinite, dar dacă duceţi limita la infinit de infinit ce credeţi că se va întîmpla, veţi ieşi din sfera umanului riscînd o cedare psihică ceea ce nu este de dorit, deşi realitatea este aceasta dincolo de noi, din fericire, dar şi din păcate spiritul nostru are doar covenţii şi nu realităti. Din fericire pentru că aşa am putut descoperi infinitul şi pe dumnezeu sau ştiinţa ca limite, dar din păcate am descoperit şi că existăm şi nu existăm în acelaşi timp, adică am descoperit existenţa de sine şi de efect. În primul caz am descoperit stabilitatea universului nostru, universal uman, care este simultan cu multe alte universuri şi entităţi, (vid, dumnezeu, iarbă, animale, plante, etc.) în al doilea caz descoperim paradoxul existenţei de sine (neconvenţionalul ei) şi o dată cu asta finitul nostru infinit de infinit. Pentru om totul este paradox în timp ce pentru universul neconvenţional paradoxul este o normalitate. Prin convenţional trebuie să întelegem, plecînd de la sensul de “ceva acceptat de una sau mai multe persoane”, la “ ceva acceptat de unul sau mai multi indivizi sau grupuri”. Trebuie să înţelegem că pîna la un punct şi florile sau animalele ne acceptă sau nu. Individul de orice natură este o convenţie cu el însăşi în primul rînd, cu el însăşi atît ca individ cît şi ca grup, dar şi la nivel de umanitate sau univers uman, care este obligat sau nu, să- şi accepte existenţa deocamdată, atît cu ea însăşi cît şi cu comunităţile sau indivizii din care este alcatuită. Trebuie să înţelegem în cazul filozofiei convenţionalneconvenţionale că orice excepţie pe care o vom găsi sau o veţi găsi este o ieşire din convenţia anterioară şi ca atare ajută neconvenţionalul ei. Orice excepţie este clar că întăreşte regula filozofiei convenţionalneconvenţionale. Cititorile, să nu faci greşeala să crezi că am scris pentru tine, scrisul a fost singurul meu mod de a exista la un moment dat, dacă tu consideri că am scris pentru tine este de asemenea corect şi apreciez acest lucru. Crezi că am greşit afirmînd şi negînd în acelaşi timp o idee?. În nici un caz, singura omisiune este că în mod voluntar am uitat să-ţi spun condiţiile în care nu am scris pentru tine şi în acelaş timp pe cele pentru care am scris numai pentru tine. Oricum am scris numai pentru tine tot la fel de bine cum am scris şi numai pentru mine, depinde doar de alegerea mea sau a ta ca interpretare, interpretare care include ambele variante şi la mine şi la tine, aşa-i că e complicată filozofia?. În aparenţă doar, filozofie înseamnă şi ceea ce crezi tu despre existenţă şi nu doar ce cred alţii despre existenţă, mai exact şi tu faci filozofie şi exişti datorită propriei tale filozofii şi nu datorită a ceea ce cred eu că este filozofie. Ceea ce nu înţelege multă lume este simultaneitatea filozofiei tale cu cea a lui Kant, sau Hegel, sau ceea ce citeşti în momentul de faţă. Adică filozofia de individ şi cea de grup ca simultan. Şi ca să dăm sens discuţiei, ce crezi ca este mai important, filozofia ta sau filozofia grupurilor din care faci parte?. Niciodată o întrebare nu are un singur raspuns, chiar şi în matematica relativul există, iar raspunsurile sînt interpretabile de la negativ la pozitiv pe o scara infinită.
Distribuie pe facebook
