humnezeiminiaturi bauhaus - Katya Kelaro Adăugat în 14 aprilie 2009, la 23:04 | 201 afișări / 188 vizitatori |
cuvintele se răcesc
se destramă şi covorul
atât de des ţesut pentru dincolo de praguri
cuvintele se sleiesc între noi
iubim din memorie
aşa cum desenăm sau scriem înlăuntru o biserică
pergamentele sub care ni se înfăţişează chipul aproapelui
le comparăm cu cele mai frumoase
pictate de noi înşine
sufletul lui fiind singurul
pe care-l îngăduim să ne fie deasupra
poate tocmai de aceea el ne-a mustrat părinteşte
iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi
întunericul dinlăuntru e mai mare decât cel din afară
undeva
pe o prispă, împletesc trandafiri
parcă ar fi cununi de ceapă
dintr-un tablou de velasquez
Eu sunt o corabie
ce e pana păsării dacă nu stilizarea frunzei de salcâm?
aş putea să-ţi spun o poveste despre un fluture_cerb.
şi furmicile au stadiu de larvă.
dar nu şi pe acela de fluture...extrema lor disciplină le-a făcut inutilă
aripa.
fluturele e umilit când se târăşte nefericit, asemeni viermelui.
oare nu cumva modestia e o poartă de aortă a fericirii?
când bate fericit din aripi umflând pânzele propriei corăbii îşi mai aminteşte
travaliul?
Fluturele e o corabie. Şi pasărea e o corabie.
Şi eu.
Eu sunt o corabie.
dacă fluturii ar trăi cât un om
sunt sigură că li s-ar desface aripile la 33 de ani
după atâta frică se usucă mucegaiurile
la 33 de ani,
inima mea a început să bată amonte, nu aval
mea culpa
Distribuie pe facebook
