în locul în care bunica-mea creştea linişti
Adăugat în 24 aprilie 2010, la 11:27 | 475 afișări / 339 vizitatori |
|
e pustiu nu mai locuieşte nimeni
în mine printre multe alte chestii
despre care nu o să vorbesc acum
existau oameni...
de la o vreme încoace
sunt neliniştit şi tot mai fragil
uit tot mai multe lucruri
deşi le simt forma şi locul lor
în camera dinspre stradă unde
bunica-mea creştea linişti
în spatele farfuriilor prinse
deasupra ferestrelor
doar un păianjen
mai construieşte câte ceva
e multă linişte acolo
o linişte absolut necesară
şi Dumnezeu e trist
poate că nu ar fi trebuit
să oprească ceasul
ca dovadă le aud respiraţia trecând
prin peretele celuilalt capăt...
în felul acesta îmi vizitez părinţii
şi atunci liniştea umblă prin mine
şi-mi descompune uitarea
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
| re* roxana baltaru...
|
Teodor Dume |
| 26 aprilie 2010, 19:29 |
mulţumesc, roxana
mă bucur c-ai rezonat şi ţi-ai ales o părticică din text. te mai aştept.
cu sinceritate,
teodor dume,
imi place.
atat imaginile cat si jocul cuvintelor care se sincronizeaza cu ideea.
,,şi atunci liniştea umblă prin mine
şi-mi descompune uitarea''
8p
| mulţumiri, valentin nicolae...
|
Teodor Dume |
| 25 aprilie 2010, 17:57 |
valentin,
mă bucur mult c-ai trecut pe aici. sugestiile tale sunt constructive. o să văd ce pot face. am corectat micile greşeli. te mai aştept
multă stimă,
teodor dume,
| re*sebastian breştin, vlad sibechi
|
Teodor Dume |
| 25 aprilie 2010, 17:54 |
mulţumesc mult pentru trecere şi semn. prezenţa domniilor voastre mă onorează. vă mai aştept
cu sinceritate,
teodor dume,
eşti sigur că se scrie aşa: ”de-asupra”, ”câteceva”? întreb.
”opreas-că cea-sul”- nu sună bine.
”şi Dumnezeu e trist
poate că nu ar fi trebuit
să oprească ceasul”- poate că ar fi trebuit scoasă secvenţa asta, poţi păstra ideea, dar altfel, aşa e cam comun, cam prozaic.
în rest, mi-a plăcut.
dar ştii, poate să-ţi placă, dar să nu reziste peste tot dpdv literar, aşa mi-a zis mie odată constanţa buzea la poşta redacţiei, la rom. lit.
7pct
bun. un oem traditionalist.
"e multă linişte acolo
o linişte absolut necesară"
cam asa vad eu poemul acesta, si respiratiile ce trec prin peretele celuilalt capat sunt niste ruperi de ritm f f faine. inceputul e mare de tot, cu acea descompunere a uitarii din final nu am prea rezonat.
da' e bine oricum. eu dau tot ce am adica 8 punctulete
| re* maria cecilia nicu...
|
Teodor Dume |
| 24 aprilie 2010, 17:07 |
maria,
e o datorie de onoare să ne aplecăm urechea *dincolo* pentru a asculta ceea ce părinţii noştri n-au avut timp să ne spună...
mulţumesc, maria. te mai aştept
acelaşi,
teodor dume,
mulţumesc pentru trecere şi punctare.înseamnă că ţi-a plăcut. mă bucur mult.
acelaşi,
teodor dume,
a împăcării. Văd şi o oarecare însingurare aici. Sentimentul e profund, evocator, ne trimite pe fiecare dintre noi spre meditaţie.
LIM.
e o liniste a "zgomotului" interior, poezia ta.
O trimitere inapoi in care speranta n-are ce cauta, doar o framantare talazuita... (e corect spus?)
Imi place grozav modul in care iti apleci urechea "dincolo": ...." le aud respiratia trecand/ prin peretele celuilalt capat"
respecte,
Mara, 8p
"am citit si am punctat"...
| un moment, ottilia, prin care vom trece fiecare...
|
Teodor Dume |
| 24 aprilie 2010, 13:05 |
da, ottilia,
bunica-mea creştea linişti...
e trist dar adevărat momentul acela prin care vom trece fiecare dintre noi.
mulţumesc mult,
teodor dume,
trist dar sufletist, ca oricare dintre poemele tale.
"bunica-mea creştea linişti" - ce poate fi mai mângâietor!
Cu plăcerea lecturii,
Ottilia Ardeleanu
| mulţumesc, domnule dragoş vişan...
|
Teodor Dume |
| 24 aprilie 2010, 12:43 |
odată cu pustiul din locul în care am copilărit fiecare dintre noi se aşează liniştile şi odată cu ele şi amintirile.
da, farfuriile aşezate rând de-asupra ferestrelor din casele de la ţară au rămas doar simboluri ale existenţei.
şi este trist
mulţumesc mult pentru lectură şi puncte
multă stimă,
teodor dume,
| Regret că nu mai sunt părinţii şi bunicii tăi, ori olarii neîntrecuţi!
|
Dragoş Vişan |
| 24 aprilie 2010, 11:59 |
Auzirea păianjenilor de după farfuriile prinse deasupra ferestrelor. Aceasta seamănă cu o măsurare a timpului interior, dar şi a veşniciei. Din păcate mai poate surveni şi un cutremur. Chiar, ce s-ar întâmpla în acest caz cu farfuriile ornamentale? E bine că pe vremuri erau meşterii olari, care le dădeau ieftin, dar acum...
Poemul este o evocare a casei părinteşti. Creşterea liniştilor de către bunică e plină de duioşie. Bravo, Teodor!
