inaplicabilcuantice 1 - Katya Kelaro Adăugat în 28 mai 2009, la 23:20 | 113 afișări / 104 vizitatori |
când eram mici, ne făceam nevăzuţi sub fire de iarbă
părinţii ne căutau cu disperare neînţelegând de ce sunt atâţia greieri
îţi zăream doar ochii pierduţi într-o pădure de săbii
degetul-arcuş stătea far în lumină
timpul s-a sedimentat în straturi
am devenit albe pietre sărind aparent fără nicio noimă
pe malul unei ape alungând trecătorii
străpungeri de lumi gamoidale
dincolo de tabloul acesta e o altă ramă legată cu un fir de păianjen
1782 numele noastre gravate pe o piatră funerară
suntem părinţii bunicilor noştri
în zori despărţim douăsprezece lebede alungate cu-n cearcăn
la apus mă gătesc cu aceeaşi rochie albă şi păşesc pe vârful porţilor tale
cioplesc o pasăre de piatră şi-o dau jertfă
e mai înaltă decât sanctuarele din neoliticul eolian
într-o pagodă ka ti li na prepară o salată de crizanteme pentru ur
când merg cu trenul parcă aş răsfoi un album cu poze îngălbenite sub coajă
încep să-mi amintesc ori să inventez amintiri
pe cele cu tine le ordonez într-un clasor cu timbre rare
erai veşnic preocupat de ideea întoarcerii
copacii copacilor sunt cărări către cer
totul e să sfidezi gravitaţia
în iarbă doi greieri îşi metamorfozează viorile în oglinzi paralele
între stâlpii mâinii treimea degetelor e donată de tine
să nu cauţi dincolo de ceea ce ar mai putea fi
răscolind pământurile vor începe furtunile undeva în labirint
simt un fir de apă
ne pictaseră în aceeaşi carte
când deschideau paginile îmi zâmbeai dintr-o fereastră alăturată
nopţile deveneau un fel de obrazul meu lipit de obrazul tău
aş vrea să ne îngroape pe amândoi într-o carte
Distribuie pe facebook
