într-o zi mi s-a părut că şi moartea creşte la locjurnal de lighioană - Ioana Negoescu Adăugat în 09 aprilie 2009, la 01:44 | 156 afișări / 152 vizitatori |
cred că am trecut peste toate întâmplările dintr-un fel de inconştienţă. ziua le sorbeam trupurile ca pe nişte licori noaptea adormeam în braţele fiarelor. niciodată nu mi-a fost teamă. se făcea mereu o nouă zi şi apoi o noapte succesiune pe care am ajuns s-o consider suficientă pentru siguranţa mea.
vegheam la căpătâiul muribunzilor cu oarecare optimism. înţelegeam trecerea şi nu mi se părea o prea mare scofală. moartea mi se părea un simplu cuvânt. dar pe mine nu cuvintele mă interesau. nu. eu aveam toate aceste clipe pline prelungite mult în linişte. şi nu se cădea să vorbesc despre ele.
chiar şi acum când spun aceste lucruri nu mi-e prea clar de ce nu am plâns de ce nu am urlat de ce nu am disperat încercând să reţin totul aici. cum de m-am bucurat ca un copil am cântat am aşezat flori în ierbar şi am crezut că sufletul zboară ca o pasăre fără să am vreo îndoială în această privinţă.
nu m-am îndoit de nimic. de fapt am fost sigură că lucrurile se petrec în interiorul nostru şi că suntem nemuritori. oarecum perisabili dar nemuritori. şi că orice consumăm creşte la loc.
într-o zi mi s-a părut că şi moartea creşte la loc. dar mi-am dat seama că zilele şi nopţile nu se mai succed chiar în acelaşi fel. că uneori lumina se prelungeşte nepermis de mult. că nu mai găsesesc mecanismul acela extrem de simplu pentru produs întunericul un filet ceva orice.
de atunci sunt mai atentă mai puţin nevinovată. număr în gând. ştiu.
Distribuie pe facebook
