intre poezia inimii si proza realitatii - Pista Corina Adăugat în 26 iunie 2010, la 22:40 | 182 afișări / 172 vizitatori

Context istoric

Basarabia, străvechi pământ românesc, a evoluat de-a lungul timpului ca o ţara întreagă, ca o patrie istorică a descălecătorilor vremurilor de demult, până la începutul secolului al XIX-lea. Din 1812, când împărăţia rusească anexează abuziv Basarabia aceasta s-a confruntat cu pericole majore . În 1828 ţarul Nicolai I „impune ca limbă oficială, singură, limba rusă” .
Chiar de la anexare Imperiul rusesc va duce o politică de colonizare a Basarabiei cu etnii străine: bulgari, ruşi, ruteni, lipoveni, găgăuzi, armeni, greci, germani, evrei şi o dispersare a românilor băştinaşi prin deportări masive în Caucaz şi Siberia. În acelaşi timp Rusia va duce si o politică de rusificare a populaţiei autohtone. Limba română va fi interzisă în şcolile publice şi românii vor fi obligaţi să înveţe în limba rusă .
În condiţiile izbucnirii Primului Război Mondial românii din Basarabia „în număr de aproape 300.000 de oameni, luptară sub steagul rusesc pentru slava şi mărirea asupritorilor lor, şi aceasta fără întrerupere până la izbucnirea marei revoluţii ruseşti din martie 1917” .
Participarea României la Primul război mondial (1916-1918) a arătat dorinţa a mii de oameni, militari sau civili, pentru infăptuirea României Mari. Năzuinţa spre unitate era prezentă în oraşele, în satele şi comunele româneşti. Această năzuinţă menţionează Vasile Stoica “nu s-a trezit deodată în sufletul neamului nostru, ci e o urmare a unui întreg trecut de suferinţe şi frământări, e rezultatul unor lupte de sute de ani purtate pentru apărarea fiinţei noastre etnice şi a teritoriului nostru ocrotitor” .
Marile bătălii din vara anului 1917 de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Caşin, au fost un prinos de înalt patriotism şi conştiinţă naţională a românilor din vechiul Regat.
În Basarabia pe fondul entuziasmului provocat de înfrângerea Puterilor Centrale şi de dezmembrarea Imperiului Rus renaşte dorinţa de unire cu Ţara Mamă. Pe parcursul mai multor luni au loc pe cuprinsul Basarabiei numeroase mitinguri şi adunări, ca de exemplu: întrunirea cooperativelor săseşti din 6 şi 7 aprilie 1917, mitingul ostăşesc ţinut la Odesa, la care pe lângă 10.000 de soldaţi, au mai participat şi un număr considerabil de studenţi şi intelectuali moldoveni. Mitingul a fost organizat de căpitanul Emanuil Cateli (de la statul major al circumscripţiei militare locale) şi sublocotenentul Nicolae Ciornei (preşedintele comitetului moldovenesc al regimentului 40 infanterie de rezervă) .
La începutul anului 1917 în absenţa unui partid politic românesc, lupta pentru emanciparea naţională a avut caracter de masă, a fost rezultatul unei activităţi colective. Un rol mobilizator l-a avut gazeta „Cuvânt moldovenesc” care sublinia că locuitorii Basarabiei se îndreptau “spre o înnoire a vieţii şi spre deşteptarea din somnul de moarte” in care fuseseră ţinuţi de Imperiul Rus.
În Basarabia o influenţă importantă asupra mentalităţii colective a exercitat-o revoluţia rusă din 1917 deoarece a condus la răspândirea dorinţei de libertate naţională, autonomie, dragoste de patrie. Basarabenii doreau să-şi formeze armată naţională, să aibă şcoli în care copiii să înveţe în limba română. Ei susţineau că limba română trebuie să fie declarată limbă oficială .
La iniţiativa Partidului Naţional Moldovenesc a fost înfiinţat Sfatul Ţării, o dietă provincială care avea ca scop întocmirea tuturor legilor referitoare la viaţa populaţiei basarabene (introducerea limbii naţionale în administraţie, justiţie, învăţământ, biserică). Aceasta se întruneşte pentru prima dată la 21 noiembrie 1917. Preşedinte fiind ales Ion Inculeţ (un tânăr deputat basarabean provenit dintr-o veche familie moldovenească). Acesta avea alături de el pe Elena Alistar, Ion Pelivan, Pantelimon Halippa, Vasile Bârcă, Gheorghe Pântea şi mulţi alţii .
La 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării proclamă Basarabia : Republică Democratică Federativă Moldovenească şi pe Ion Inculeţ preşedinte al ei. Primul guvern al noului stat a fost condus de Pantelimon Erhan.
La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte, iar Daniel Ciugureanu a fost numit prim-ministru .
La 27 martie 1918 (orele 5 p.m ) Sfatul Ţării se intruneşte în Sala de festivităţi al Liceului de Băieţi numărul 3, din Chişinău pentru a vota unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. La finele acestui scrutin democratic au fost numărate 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 de abţineri .
Declaraţia Sfatului Ţării suna astfel: "Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România" .
Împlinirea acestui deziderat, acestui ideal a creat în opinia românească o stare de entuziasm, de gratitudine, faţă de curajul unioniştilor: de la truditorul ogoarelor şi până la înalţii ierarhi, marea bucurie a Unirii, a înfrăţirii a devenit atotstăpânitoare. La Mitropolia din Chişinău s-a oficiat de către arhimadritul Gurie Grosu un Te Deum solemn pentru a marca marele eveniment.
Alexandru Marghiloman vizitase Chişinăul chiar în acele zile, fiind întâmpinat cu urale de populaţie. El declarase, atunci, oficial: "În numele poporului român şi al Regelui României, cu adâncă emoţie şi falnică mândrie, iau act de hotărârea cvasi-unanimă a Sfatului Ţării şi, la rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pe veci unită cu România".
Actul Unirii a fost promulgat de Regele Ferdinand I prin Decretul Regal Nr. 842 din 9 aprilie 1918 şi publicat în Monitorul Oficial din 10 Aprilie 1918 . La 29 decembrie 1919 Constituanta României Mari, primul parlament al României întregite convocat la Bucureşti a ratificat unirea pe veci a Basarabiei cu Patria Mamă .
În anul 1920 puterile mari şi victorioase din apus ca Franţa, Anglia şi Italia, precum şi marea putere din extremul orient Japonia, au ratificat şi recunoscut unirea pe veci a Basarabiei cu patria sa România, din sânul căruia a fost ruptă de imperialiştii ruşi de acum una sută şi mai bine de ani în urmă, şi aceasta în virtutea dreptului internaţional — ca popoarele singure să-şi hotărască de soarta lor.


Viaţa si personalitatea Elenei Alistar

În acele momente de înaltă trăire românească se remarcă activitatea singurei femei-deputat din Sfatul Ţării: Elena Alistar. Aceasta s-a născut la 1 iunie 1873 în comuna Vaisal, judeţul Ismail, raionul Bolgrad, în familia preotului Vasile şi Elisaveta Bălan. Sentimentele de patriotism i-au fost sădite în suflet de către tatăl ei, Elena Alistar a învăţat ce este dragostea de patrie în casă părintească .
Cursurile primare le-a urmat in cadrul şcolii din satul Concaz, judeţul Ismail iar apoi a studiat la Şcoala Eparhială din Chişinău (şcoală destinată în primul rând fiicelor de preoţi şi tinerelor orfane) între anii 1882-1890; în acea perioadă directoare a şcolii era Elizabeta Volandcovschii .
După ce a terminat cursurile şcolii eparhiale s-a angajat ca învăţătoare în mai multe sate din sudul şi centrul Basarabiei: în satul Văleni, judeţul Cahul (1890-1891), satul Roşu, judeţul Cahul (1891-1893), satul Zărneşti, judeţul Cahul (1893-1897) şi satul Rezeni, judeţul Chişinău .
În anul 1894 se căsătoreşte cu preotul Dumitru Alistar (paroh al Bisericii Sfiinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil). În memoria sătenilor din comuna Rezeni rămâne "doar ca o bună şi inimoasă preoteasă ori, cum se zicea pe atunci, mătuşcă." După decesul soţului (1898), in anul 1909 la iniţiativa şi îndemnul inginerului şi publicistului Mihai Vântu pleacă în România stabilindu-se la Iaşi şi se înscrie la Facultatea de Medicină . Pe o perioadă de doi ani de zile este susţinută cu o bursă de Vasile Stroescu.
"Atmosfera ieşeană a fost prielnică pentru firea ei hotărâtă, dârză. Anturajul lingvistic, forfota studenţească, curentele politice şi dorinţa de a căpăta studii cât mai temeinice amplifică grija pentru cei rămăşi acasă” .
Conform adresei secrete trimisă de Comandamentul Jandarmeriei din Basarabia către Procurorul Tribunalului din Chişinău “în ziua de 1 Septembrie 1912, s-au primit informaţii precum, că Elena Vasilie Alistar (născută Bălan) care studiază în România este o convinsă românofilă extremistă” .
Cu ajutorul Ligii Naţionale a românilor Elena Alistar a susţinut pregătirea a doi copii din comuna Rezeni, Porfirii Butnaru şi Trofim Târgoală pentru a-i forma ca şi propagandişti săteni în scopul răspândirii ideilor naţionale în Basarabia.
Din informaţiile pe care le avem rezultă că Elena Alistar a plecat din România în comuna Rezeni cu puţin înainte de mobilizarea armatei ruseşti, ulterior a revenit în România în condiţiile declanşării ostilităţilor militare între Germania şi Rusia Ţaristă.
Prezentă în comuna Rezeni a răspândit idea că locuitorii Basarabiei nu au de ce să manifeste teamă faţă de români, deoarece în eventualitatea intrării României în primul război mondial este imposibilă o confruntare între fraţi.
Cunoscând unele aspecte reale din viaţa Regatului român (promisiunea Casei Regale privitoare la o posibilă reforma agrară) Elena Alistar aprecia că este mai convenabil să faci serviciul militar în România deoarece la eliberarea din armată ostaşii urmau să primească până la 5 hectare de pământ .
Suspectată că desfăşoară o activitate împotriva “ordinei ţariste”,“împotriva liniştei şi siguranţei publice”, Colonelul Nordberg menţionează: “prezenţa domniei Sale mai departe în Basarabia o găsesc dăunătoare de aceea a-şi crede că este necesar a interzice Doamnei Elena Alistar locuirea în Basarabia sau în ori care altă gubernie limitrofă pe tot timpul cât aceasta se constituie sub stare de asediu şi am hotărât, ca prezentul dosar să se înainteze guvernatorului Basarabiei spre decizie” .
La 19 august 1914 în timp ce-şi vizita părinţii la Rezeni este arestată sub acuzaţia de spionaj în favoarea României şi de agitaţie proromânească. A fost deţinută la Penitenciarul central din Chişinău până la 5 octombrie 1914 când în lipsă de probe este eliberată . Cele 45 de zile de detenţie îşi pun amprenta asupra sănătăţii Elenei Alistar, se ştie că în acea perioadă condiţiile de detenţie erau foarte dure dar pentru o femeie acestea erau şi mai drastice. După ieşirea din Penitenciar se întoarce la Iaşi pentru terminarea facultăţii.
La 16 august 1916 este mobilizată ca medic militar, iar din toamna aceluiaşi an va îndeplini înalta responsabilitate de medic-sublocotenent din spitalul Costiujeni unde a desfăşurat o importantă activitate alături de sora, Elisabeta şi cumnatul ei Mihail Isanos .
Conştientă de gravitatea evenimentelor istorice marcate de Primul război mondial, Elena Alistar rămâne consecventă principiilor sale politice, participând alături de forţele naţionale din Basarabia la înfiinţarea Partidului Naţional Moldovenesc, în aprilie 1917, partidul fiind condus la acea vreme de Vasile Stroescu .
Elena Alistar fondează în anul 1917, Societatea Culturală “Făclia” si „Liga culturală a femeilor din Basarabia”, pe care o conduce în calitate de preşedintă . Tot in acest an Elena Alistar trimite o scrisoare femeilor basarabene prin care le îndeamnă să meargă la vot, mesajul ei sună cam aşa:
”Scumpele noastre surori,
După cum ştiţi am primit şi noi femeile toate drepturile la fel cu bărbaţii. Acum avem şi dreptul de a alege, de a da glasul nostru, acelora, cari credem că vor apăra nevoile noastre. Ştim cu toţii că se apropie alegerile în adunarea întemeitoare unde are să se hotărască soarta tuturor neamurile deci şi a neamului moldovenesc. Iată deci trebuie să ne gândim mai cu stăruinţă la aceste alegeri, pentru ca să intre acolo moldoveni de-ai noştri .
Conştientă de importanţa prezenţei femeilor la vot Elena Alistar, motiva semnificaţia acestui eveniment politic ca unul primordial în viaţa socială şi îndemna pe fiecare femeie să voteze.
“Acum, surorilor se croieşte o viaţă nouă şi dacă n’om lua în seamă şi n'om face ce trebuie, pierdem pentru totdeauna fericirea copiilor noştri.
Luaţi seama surorilor că noi acum suntem stâlpul casei la ţară. Bărbaţii noştri sunt la front, şi se luptă, se schingiuesc, mor, dar nouă ne-au dat dreptul să alegem pe aceia, care trebuie să croiască viaţa noastră, a lor, şi a copiilor noştri. Nu vă sfiiţi mergeţi, îndrăzniţi şi să faceţi datoria voastră de cetăţene, de mame şi de soţii.
Acum însă fiind timpul foarte scurt până la alegerea în adunarea intemeetoare, vă rog să alegeţi pe acei moldoveni cari sunt însemnaţi în listele Nr. 1 şi Nr. 6 căci altfel aveţi să fiţi afurisite de copiii voştri, cari citind istoria vor pricepe că nu v'ati făcut datoria sfântă de moldovene drepte şi înflăcărate” .
În octombrie 1917 este aleasă, de către Liga Culturală în primul for democratic al ţării. Mandatul, redactat la 7 noiembrie şi expediat pe adresa Biroului de Organizare a Sfatului Ţării suna astfel: „La iniţiativa Domniilor Voastre a trimite delegată din partea organizaţiei moldoveneşti „Liga Culturală a Femeilor moldovene”, Comitetul Central a acestei ligi are onoarea a vă face cunoscut că în ziua de 2 noiembrie în şedinţa generală „Liga Culturală a femeilor moldovene” a ales cu majoritatea voturilor pe Doamna Doctor Alistar-Bălan Elena ca delegată în Înaltul Sfat al Ţării” .
Astfel, la vârsta de 42 de ani, Elena Alistar devine deputat în Parlamentul de la Chişinău, mandat exercitat în perioadă 21 noiembrie 1917-27 noiembrie 1918, unde a activat în Comisia I de Redactare şi în Comisia Şcolară .
Publicistul George Tofan scrie în lucrarea „Sărbătoarea Basarabiei" câteva cuvinte referitoare la discursul susţinut de Elena Alistar la inaugurarea Sfatului Ţării la 21 noiembrie 1917: "O vie şi călduroasă manifestaţie se face vorbitoarei Ligii culturale a femeilor moldovence, d-nei doctor Alistar. Des aplaudată, preşedinta Ligii care e o vorbitoare bună... analizează într-o frumoasă limbă moldovenească, era să zic românească, programul şi scopurile urmărite de Ligă .
La 10 februarie 1918 publică un articol, care are mai mult conţinutul unui apel mobilizator: „Către moldovenii din Basarabia:
Vouă tuturor, mă adresez cu această scrisoare, pornită din adâncul inimii mele, ce bate în folosul neamului.
Cu venirea armatei române aici, s-a creat pentru cei ce doresc a lucra în folosul neamului, împrejurări foarte priincioase. Până acum ne împiedicau mulţi, îndeosebi duşmanii neamului nostru, acum însă avem putinţa de a lucra făţiş, deschis şi prin urmare cât de mult. Să lucrăm deci, să ştiţi, că acuma sunt şi mai multe de făcut decât înainte. Acuma să ne unim toţi cei cu dragoste către neam, să lucrăm cât mai energic ca să putem da acum, având puterea în mâini, roade cât mai bogate şi mai frumoase. Să ne ferim însă, dragii mei, de greşeală de a judeca oamenii după culoarea lor politică şi de a-i urmări pe chestii personale. Acest păcat e mai greu decât chiar nepăsarea faţă de neam, pe care o au mulţi dintre noi" .
A două zi Elena Alistar tipăreşte un articol la fel de categoric: Acum, ori niciodată!...
Este în acest articol o spovedanie sinceră a autorului, o încercare de a rezolva veşnica problemă a basarabeanului- a rămâne în Imperiu, a trăi de capul lui, sau a se uni cu România. O problemă pe care Istoria ne-o pune mereu în faţă ca pe o piatră de încercare. Generaţia de la 1918 a înfăptuit chinuitor de greu alegerea, dar a făcut-o cu mult curaj şi jerfire de sine. Elena Alistar de mult făcuse alegerea şi, convinsă de buna alegere, a încercat să semene pe ogorul abia desţelenit seminţe de patriotism: "orice român cu evlavie îşi aminteşte ziua de 24 ianuarie, şi îndeosebi ziua de 24 ianuarie a anului curent. La banchetul care s-a ţinut cu acel prilej în Chişinău, eu am îndrăznit a spune că mulţi din ţăranii moldoveni şi democraţii din Republica noastră, dacă azi nu sunt încă pentru unirea grabnică cu România, pricina este că România încă nu e democratizată şi, îndeosebi, că treaba pământului nu e legalizată. Atunci am spus ceea ce cred că simţeau mulţi ţărani şi mulţi democraţi din Republica noastră.
Azi eu strig în gura mare: Acum, ori niciodată, noi trebuie să ne unim!" .
Cînd şedinţa Sfatului Ţării a fost declarată deschisă la 27 martie 1918 şi corul a intonat “Deşteaptă-te, române” şi “Pe-al nostru steag e scris Unire” pe faţa acesteia şi a altor basarabeni au curs de lacrimi de bucurie…. Se realiza că ei sunt unica speranţă a viitoarelor generaţii, a copiilor chinuiţi de atâta durere.
După alegerea lui Ion Inculeţ ca preşedinte permanent al Sfatului Ţării, distinsa doamnă deputat Elena Alistar, îmbrăcată în costum popular i-a aşezat acestuia o eşarfă tricoloră pe piept .
În acea memorabilă şedinţă a Sfatului Ţării, Elena Alistar votează PENTRU unirea Basarabiei cu România, fiind astfel unica femeie care a realizat visul basarabenilor de unire.
La 13 octombrie 1918 Elena Alistar în colaborare cu Elena Zaharov publică o scrisoare adresată femeilor din Basarabia prin care le cere să lupte pentru drepturile lor.
"Dragele noastre surori! Noi trecem prin timpuri foarte importante şi, poate foarte puţini îşi dau seama de mărimea şi importanţa acestor timpuri. Azi popoarele îşi croiesc soarta; nu-i târzie vremea, când s-a forma o hartă nouă aproape a întregii lumi. Ori, în acest timp nimeni nu poate sta nepăsător faţă de neamul lui, fiecare trebuie să-şi puie întrebarea: Ce loc va ocupa neamul meu? Ce viitor va avea el?
Dar asta e puţin! Trebuie ca orice fiinţă omenească să-şi aducă obolul lui de muncă, de inimă, de suflet, de fiinţa lui şi chiar viaţă, pentru ca să contribuie cât de puţin la realizarea aspiraţiilor neamului lui..." .
Elena Alistar a susţinut cu argumente logice necesitatea emancipării femeii contemporane, ea a încercat să ajute la rezolvarea problemelor cu care se confruntau femeile în acea perioadă dar nu a reuşit să îmbunătăţească soarta confratelor ei. Asta o dovedeşte şi Aşezământul Constituţional din 1923, care lărgind posibilitatea participării cetăţenilor la viaţa politică a ţării, menţine interdicţia privitor la admiterea femeilor de a-şi exprima opţiunea politică
Timpul, însă îşi spune cuvântul şi îmbunătăţirea situaţiei femeii în ţările europene în perioada interbelică nu putea să nu se reflecte şi asupra femeilor din Basarabia şi întreaga Românie.
De o mare importanţă a fost desfiinţarea incapacităţii femeii măritate de-asi vinde bunurile sale fără autorizare din partea soţului. În legislaţia muncii au fost adoptate un şir de legi cu privire la protecţia muncii femeilor, interzicându-se munca în subteran şi în schimburile de noapte. S-a stabilit durata zilei de muncă de 8 ore şi a săptămânii de lucru de 48 de ore, repaosul duminical şi la sărbători. S-au prevăzut condiţii minime de protecţie a maternităţii femeilor muncitoare stabilindu-se concediu de maternitate de 6 săptămâni, până şi după naştere, pauze pentru alăptarea copiilor, amenajarea unori săli speciale pentru aceasta. De asemenea, Legea pentru unificarea asigurărilor sociale din 1933 a stabilit şi asigurări în caz de boală sau maternitate .
După Unire este numită directoare a Şcolii Eparhiale de Fete din Chişinău (1918-1938) , pe care o transformă într-o şcoală de elită. Tradiţiile Eparhialei în sine presupuneau o bună pregătire a tinerelor; acestea trebuiau să-şi însuşească cultura universală şi să-şi formeze un habitus exprimat prin vorbire aleasă şi maniere bune. Pentru elucidarea tuturor situaţiilor, se recurgea la modele din viaţa oamenilor iluştri, din cea a contemporanilor, sau la evenimente ocazionale, care, de multe ori, sugerau cum să deosebeşti binele de rău, moralitatea de imoralitate .
Fiecare elevă era obligată să studieze integral un poet sau prozator. Analizându-i opera şi viaţa, precum şi lucrările de referinţă referitoare la creaţia şi activitatea lui(articolele criticilor G. Ibrăileanu, C Dobrogeanu-Gherea, Titu Maiorescu ş.a.). Eleva trebuia să susţină la sfărşitul cercetării o comunicare în faţa clasei .
Întreaga programă şcolară includea multe lecţii practice la diferite dexterităţi şi la pregătirea materialului didactic. Psihologiei copilului i se acorda toată atenţia, în şcoală practicându-se testarea psihologică iar în clasele superioare, predându-se cursuri speciale despre datoriile şi obligaţiile învăţătorului .
Şcoala conferea o pregătire complexă atât în plan teoretic, cât şi în plan practic. O absolventă a Şcolii Eparhiale devenea o bună specialistă, dar şi o bună gospodină şi mamă.
Deveneau absolvente ale Şcolii Eparhiale doar elevele care acumulau cunoştinţe vaste şi profunde, aveau personalitatea formată şi îsi continuau studiile în instituţii de învăţământ superior.
Lecţiile de anatomie şi fiziologie a omului, predate de însăşi d-na directoare Elena Alistar, jucau un rol important în educaţia fetelor eparhialiste.
D-na Alistar urmărea să le iniţieze în aspecte ale igienei şi sănătăţii, în amănuntele vieţii de familie, vorbindu-le mult despre specificul organismului copilului sau femeii, despre rolul maternităţii şi multiplele probleme create de evoluţia organismului tânăr. Astfel la lecţiile de anatomie şi fiziologie se căpătau nu doar cunoştinţe teoretice, ci şi o pregătire serioasă pentru viaţa de mai târziu.
D-na dr. Elena Alistar, ca directoare a şcolii era sufletul şi creierul Eparhialei. Personalitatea marcantă a d-nei Alistar, rolul ei social-istoric le influenţa puternic pe tinerele fete. Cu toate acestea era foarte modestă, simplă, nu arata că a fost unica femeie-deputat în Sfatul Ţării .
Colectivul didactic şi cel şcolar număra mult peste 1000 de persoane la acea vreme. Cu toate acestea în Eparhială domnea o atmosferă familiară. Într-un discurs susţinut in fata elevelor Elena Alistar afirmă " S-au depus toate sforţările să se creeze condiţii bune în viaţa de internat a elevelor, ca ele să se simtă ca acasă. Şi aceasta mai ales pentru elevele orfane, care găsesc în şcoala noastră o atmosferă de familie şi pot să studieze numai mulţumită organizării de care se bucură această şcoală..." .
Activa în cadrul şcolii şi o societate literară "Iulia Haşdeu"; societatea organiza săptămânal şedinţe literare sau ştiinţifice, edita o revistă literară "Ghiocelul", încuraja tinerele talente. Paginile revistei au găzduit versurile multor începători, printre care se număra pe atunci vestită poetă Magda Isanos. Mai funcţiona şi societatea "Crucea Roşie a tinerimii", această societate contribuia mult la dezvoltarea sensibilizării sufletului tinerelor eparhialiste .
Cea mai frumoasă confirmare a făptului că pe tărâmul pedagogic Elena Alistar a lucrat cu multă dăruire este acea aureolă pe care o poartă în suflete fostele ei eleve. Surorile Vnorovschi, Cleopatra şi Ludmila, din Chişinău, absolvente ale Şcolii Eparhiale, mărturisesc într-un articol intitulat sugestiv: „Ne temeam de ea, dar o iubeam...:
... O simţeam pe doamna Alistar în toate, nu numai la festivităţi, nu numai la lecţii, ci, după cum am mai spus, în fiecare moment al vieţii noastre la şcoală. Toate ni se explicau, ni se aduceau la cunoştinţa noastră chiar şi cele mai neînsemnate dispoziţii.
De aceea nu erau niciodată zvonuri şi vorbe neîndreptăţite. Un caz. Trecuserăm printr-o iarnă foarte grea şi o primăvară friguroasă. Ne aflăm prin post, dar nouă ni se dădea mâncare de frupt. Doamna directoare a intrat în sufragerie şi a spus că nu ni se dă mâncare de post, pentru că e prea frig şi, ca să nu slăbim prea tare, trebuie să primim mâncare cu caloriile necesare. De unde se vede că nu era o bigotă, ci întotdeauna raţională şi bună la inimă. Bunătatea ei o vedeam concretă zi la zi. Ştiam, de asemenea, că doamna Elena Alistar educa la ea acasă copii orfani, unii din ei înfiaţi. Mai târziu am aflat că erau nişte fetiţe, care nu învăţau la noi la şcoală, fiind însă ajutate de domnia ei prin intermediul societăţii" Crucea Roşie", al cărei preşedinte era” .
Ulterior Elena Alistar se recăsătoreşte cu Constantin Romanescu, profesor de matematici la Liceul militar din Chişinău „Ferdinand I”, acesta va deceda la 19 martie 1925 .
Neavând copii, la 9 octombrie 1929 Elena Alistar o va adopta pe Elena Ivanova (născuta la data de 3 aprilie 1897), fiica lui Ştefan si Alexandra Ivanov care din acea zi se va numi Elena Alistar Romanescu. O lună mai târziu aceasta se va cununa, în Biserica Sfântul Teodor Tiron din Chişinău, cu avocatul Constantin Stoian .
Elena Alistar şi-a continuat activitatea publicistică şi în perioada cât era directoare a şcolii Eparhiale fapt dovedit de broşura: “Mişcarea naţională în Basarabia” pe care o publica în anul 1930, care cuprinde evenimente istorice şi memoriile ei “iar cei care le-au citit afirmă că sunt foarte interesante şi preţioase pentru istorie” .
La 28 iunie 1940, când Basarabia a fost din nou anexată Imperiul Sovietic, Elena Alistar, pentru a nu fi extrădată Uniunii Sovietice, se refugiază peste Prut, stabilindu-se mai întâi la Iaşi, ulterior la Pucioasa, jud. Dâmboviţa .
În 1955 s-a stins din viaţă în România, în localitatea Pucioasa, jud. Dâmboviţa, fiind înconjurată de trei prieteni, trei rude: soră, soţul Balaur şi Doamna Isanos. Femeia care merita funeralii naţionale a dispărut din această lume că o anonima… În 1963 este reinhumată în cavoul familiei Isanos din cimitirul Bellu.
Pentru activitatea politică şi medicală de excepţie, Elena Alistar a fost recompensată cu mai multe distincţii: Ordinul „Ferdinand I”, Medalia „Meritul Sanitar cl. a-II-a pentru combaterea holerei”, Medalia “Bărbăţie şi credinţă” şi Medalia “Răsplata Muncii cl. I” .
Un liceu din Chişinău poartă astăzi numele „Elena Alistar”, iar fosta stradă Glavan din Chişinău se numeşte Elena Alistar .
Deşi a trăit într-o epocă istorică în care combinaţiile politice, ambiţiile şi orgoliile au determinat formarea Marilor Puteri, modelul politic al Elenei Alistar corespunde dezideratelor actuale.
Deşi s-a crezut multă vreme că unele popoare au fost condamnate definitive la tăcere, că ele nu ar avea o istorie, că li se recunoaşte doar trecutul şi că sunt doar însoţitoarele celor cu istorie mare. Când şi-au descoperit istoria proprie aceste popoare au pretins să le fie recunoscută identitatea şi au făcut din experienţa trecutului un tezaur fără preţ.
Românii au demonstrat că-şi regândesc soarta dar în acelaşi timp au reuşit să-şi organizeze şi memoria. Într-un secol predispus la schimbări atât de rapide, românca Elena Alistar de la răsărit de Prut a demonstrat că adevărul, dreptatea şi frumosul sunt “mituri obiective”.

---

Distribuie pe facebook