la naiba, ne jucăm cu toate jucăriile- Ioana Negoescu Adăugat în 25 martie 2009, la 21:38 | 339 afișări / 329 vizitatori |
1 |
ne jucăm cu minţile noastre. ne jucăm ca tâmpiţii cu puţa în praf. ne jucăm de-a viaţa. la naiba, ne jucăm cu toate jucăriile.
acum nu contează ce gândesc. nu contează ce.
îmi zic ioana din obişnuinţă îmi zic să tac.
oamenii au locurile lor. eu credeam că sunt rezervate. dar nu. oamenii se aşează la întâmplare undeva rămâne un gol. undeva lipseşte cineva. eu
îmi spun ioana din pură obişnuinţă. aş putea fi oricine. acum
când nu mă mai leagă nimic de niciun loc poţi să mă iei în braţe
să mă crezi copilul tău.
tot ceea ce crezi se împlineşte. eu am crezut că sunt ioana
şi un timp chiar am fost.
cu numele meu multe femei. multe femei care sunt eu.
la tine în braţe sunt eu.
mersul mi-a rămas în urmă. nu mult. numai câţiva paşi care îl fac să pară un câine. mersul meu pare sclavul meu. eu sunt o nesuferită învingătoare a drumului. stăpâna trecerii spre altceva.
îmi ţin singurătatea în frâu. o călăresc fără milă.
mă joc. în faţa blocului au turnat ciment peste iarbă. iarba îmi lipseşte dar încă nu ştiu. voi afla mult timp după ziua aceea în care am plâns foarte mult pentru că el a murit atât de tânăr. era foarte frumos. avea o voinţă de fier. nu ştia că din asta se moare. o singură dată buzele noastre s-au apropiat foarte mult. acum buzele îi sunt albăstrii. îmi plac. sunt ca nişte panseluţe din parc. e frig. ele sunt plantate acolo pentru un timp foarte scurt. o zi două. nimeni nu ştie ce se întâmplă după o zi două. poate le ia un înger. sau le ia naiba.
nu ştiu încă cine ia toate lucrurile şi toate fiinţele.
baloane de săpun. miroase a lăcrămioare. a tine. tu cu litera ta încremenită în neşansă. tu căruia lumea i se pare înaltă. dar lumea e lungă, dragule. e nesfârşit de lungă şi e frântă pe la mijloc. îţi aduc o floare. nu ştiu de ce toamna mă îndeamnă la flori. rup tulpinile. adun buchete imense de flori rotunde foarte viu colorate. ţi le dăruiesc. eşti la capătul acestor tulpini. am visat că mâncai toate florile şi râdeai. m-am trezit urlând de durere. m-am trezit rănită cu muşcături adânci în toată fiinţa.
petale petale ca în prima zi peste tot râsul tău sânge carne petale oase bandaje rotule fiare. baloane de săpun. lăcrămioare. lacrimi.
nu mă opresc din mers. e singurul lucru care mă diferenţiază de cei morţi. ca oricui mi-e frică şi mie de moarte. de tot ce ţine de ea. de clipa despărţirii de durere de ireversibil de tine. tu eşti şi în moarte. eşti în toate. nu s-a întâmplat tare demult. ai greşit. se întâmplă mereu. te-ai speriat şi tu. e normal să ne fie teamă de viaţă. şi de dragoste. sunt unice şi definitive. numai numele meu poate fi altul. mă obişnuisem. dar acum îmi spun altfel. nu ştiu cum. puţin angoasant. nu ştiu cum să mă strig. tac.
în gândul meu tu eşti o literă. toţi oamenii sunt litere. formez cuvinte cu ele dar nu le privesc. alcătuiesc destine textuale sau aşa ceva. poeme.
Distribuie pe facebook
