Detalii

Tip: Poezie
Topică: Fără topică
Afișări: 258
Vizitatori: 229
Puncte: 40
Stele: 2
Data publicației: 25 mai 2010

 

Autentificare

ID:
Parolă:
 

Fă-ţi un cont!
Mi-am uitat parola!

m-am întors să ne iubim mai bine

- Ştefan Ciobanu

Adăugat în 25 mai 2010, la 12:23 | 258 afișări / 229 vizitatori
2
 


ai mei tocmai se despărţiseră în urma unui fluier de arbitru nevăzut. am simţit despărţirea lor în frigider unde era din ce în ce mai puţină mâncare. clipea acolo de nu puteam să dorm noaptea. frigiderul se afla la capătul unui coridor foarte lung dimineaţa redevenea însă la lungimea normală. evitam privirea maică-mii. la naiba cu cei care spun că cel mai scurt drum spre sufletul cuiva este privitul în ochi. descoperisem degetele tale peste palmele mele ca nişte mufe prin care intra dragostea ca la ea acasă. afară tocmai se pornise o ploaie oarecare în timp ce în baie igrasia creştea ca o cocă.

erau vacanţele acelea mari cât o după amiază cu dallas la tv. noi ne plimbam până în măruntaiele parcului şi ne imaginam că oamenii în vârstă şi-ar schimba din când în când picioarele pentru a putea merge atât. nici zânele nu puteau zbura cât ne plimbam noi. îţi spuneam că întreg pământul este un uriaş mort şi oamenii ca nişte viermi au crescut din el. opream o bancă din zbor ne aşezam pe ea privind pescarii din zare care smulgeau salcâmii din pământ folosindu-i pe post de undiţă. eram sigur că sânii tăi sunt nişte acvarii din piele în care colcăie peştişori de aur. visam cu ochii deschişi şapte visuri deodată în care făceam dragoste cu tine.

în somn mama vorbea adesea spunând nu ştiu cui că eu o dor. atunci îmi venea să mă înfăşor în perdelele prăfuite şi să mă înec acolo aşteptând păianjenul mult promis. de tine aveam nevoie ca de moarte. deja îmi făcusem un muzeu al săruturilor şi întâlnirilor noastre. tu nu ştii (sau aşa cred) dar când rămâneam singur continuam să ne plimbăm pe frânghiile unde oamenii zic că îşi usucă hainele dar noi vedeam că îşi usucă sufletele. vorbeam suficient de încet cât să ne auzim bătăile inimii. pe trupuri ne apăreau o mie de buze fap pentru care ne îmbrăţişam continuu. a doua zi când ne vedeam îmi spuneai că nu ai dormit toată noaptea. nu schiţam niciun gest în faţa ta dar pe creier mi se lărgea un zâmbet de pisică invizibilă.

ne îmbrăcam mereu cu alte haine dar tot ne recunoşteam de la distanţe mai mari decât distanţa dintre pământ şi soare. lumea ne încurca. am rămas dezamăgiţi când preotul ne-a spus că trebuie să iubim pe toţi oamenii culmea la fel de mult ca pe noi. am zis că o să încercăm dar am ţinut degetele inimilor răsucite la spate. ne plăcea să credem că inima nu este doar o stemă pe steagul numit om. am ieşit din biserică repede ca două cuie dintr-o cruce scoase de un enorm cleşte invizibil. întâmplător sau nu am auzit corul care începuse să cânte aleluia! din senin.

mama dormea mai tot timpul. probabil voia să mă obişnuiesc cu lipsa ei. stătea mereu în cameră ca într-un suflet. era acolo o linişte sculptată în fildeş o linişte care m-a urmărit încă din copilărie. câteodată aveam curajul să mă întorc spre ea să o întreb de ce. în acele momente liniştea aceea devenea nu ştiu cum cel mai bun prieten. aş fi vrut să te aduc să o cunoşti pe mama mea. te-ar fi privit dintre perne acelea nefireşti şi te-ar fi atins ca la leapşa.

noaptea luna era învăţătura noastra de minte. omoram toţi oamenii şi ne alungam durerile ca pe nişte haite de câini. doar cu tine puteam să văd cum e să fii femeie şi să ţi se ceară tot felul de lucruri de la inimă până la antinevralgic. ştiam amândoi prea bine nu eram naivi văzusem prin filme auzisem prin tot felul de melodii că oamenii se scămoşează cu timpul dar ce legătură aveam noi cu timpul în acele momente. când ne întorceam acasă fiecare îşi învia partea de oameni de care răspundea.

ai mei se despărţiseră ca două ape ce au stat prea mult în aceeaşi matcă. noi mergeam printre ele şi ne întrebam dacă există viaţă şi după contopire sau ştiu ei ce ştiu. ultima dată când am vorbit la telefon vocea ta a îngheţat cum îngheaţă apa în conducte iarna. arheologii extratereştri când o vor descoperi vor afla că iubirea este o fiară care te poate înghiţi ca să înoţi în acidul ei gastric dar te şi poate privi în ochi ca un bolnav de alzheimer.
Distribuie pe facebook

Comentarii

Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
Foarte bun! Jan Timus
30 mai 2010, 16:46
Dincolo de calitatea introspecţiei, textul impresionează prin ineditul unor imagini ce cristalizează stările sufleteşti evocate. Căutarea disperată a iubirii, dezghiocarea ei din noianul clipelor - unele banale, altele tragice - a fost creionată exemplar în acest poem, cu uşoare inflexiuni clasice, de aceea mă încumet să las o stea şi felicitările de rigoare.
ca într-un suflet... Teodor Dume
27 mai 2010, 18:18
mie mi-a plăcut în mod deosebit acest text datorită şi mesajului din titlu care poate fi individualizat.
mai precis, aici avem de a face cu un exerciţiu de autocunoaştere, de eliberare interioară şi evident de comunicare. toate acestea însumând o relaţie concretă bazată pe realitate. punctând starea ca pe o resorbţie pentru viaţă nu pot să nu remarc câmpul social şi cordonatele unor indicii spre realitatea cu o dimensiune certă: propriul ei sentiment.
sentimentul de aici îl putem identifica cu ajutorul autorului care reuşeşte o transfuzie dintr-un suflet într-altul.
iată şi motivul pentru care las o stea


*mama dormea mai tot timpul. probabil voia să mă obişnuiesc cu lipsa ei. stătea mereu în cameră ca într-un suflet. era acolo o linişte sculptată în fildeş o linişte care m-a urmărit încă din copilărie. câteodată aveam curajul să mă întorc spre ea să o întreb de ce. în acele momente liniştea aceea devenea nu ştiu cum cel mai bun prieten. aş fi vrut să te aduc să o cunoşti pe mama mea. te-ar fi privit dintre perne acelea nefireşti şi te-ar fi atins ca la leapşa.*

aprecieri şi
multă stimă,
teodor dume,
bun Leonard Ancuta
26 mai 2010, 21:47
un tecst bun, dar nu surprinzator, mai ales la nivel de exprimare, unde s-ar mai putea umbla nitel pentru cursivitate. apoi planurile mama/iubita imi dau nitel senzatia de incoerenta, dar nu=i atat de grav. probabil ca intr-o forma mai extinsa n-ar fi deranjant deloc, asa polarizeaza dublu si se pierde din concentrare.

41