mă inspiri cumplit pre-texte - Ioana Negoescu Adăugat în 22 mai 2010, la 14:18 | 261 afișări / 226 vizitatori

1

mă inspiri cumplit. ca şi cum tot cerul s-ar preface în carne
eu l-aş răni din când în când ca să-l pot respira.
acum inima de ciment a DN câtva
devine tahicardică.
am intrat în parapet cu uimire. acolo eşti tu.
nu ne desparte nimic. dar nici nu ne leagă decât o arteră de circulaţie hemoragică.
unele distanţe păcătuiesc sub limita de viteză. pot să treacă veşnicii fără să atingi
fără să strigi
îndemnându-te doar la uitare
crispat în nostalgii primare
ca într-o piele de lup.


cum crezi că poţi să mă ridici pe umerii tăi de lut
ca pe o carcasă oarecare.
refuzi să ţii minte câte şi de câte ori.
o memorie gelatinoasă te mustră dintre oasele mele predispuse la dispariţie.

nu am niciun semn să-ţi mai las.
pielea mi-a înflorit într-un cancer frumos
violet.
te sugrum în somn. ştiu. visele nu sunt semne. ele doar ne trasportă pe unul în celălat.
când tu mori în visul meu nu apar cruci
apar numai aceste borne
peste care nu putem trece în vecii vecilor. amin.


acasă. kilometrul cu sângele pe linia albă continuă.
interzis a vira. interzis a inspira
sau a expira.
totuşi mă inspiri cumplit
ca un camion de mare tonaj
care izbeşte noaptea o curvă.
din ea se desprind vieţile celor o sută şi ceva bărbaţi mulţumiţi şi culpabili.

acasă lângă maşina de tocat fluturi
mă aşteaptă o simfonie ciudată în armonii proaspăt eliberate de norme.
fac cale întoarsă. mă rog.
pata aceasta pe asfaltul fierbinte sunt tot eu, cea în cunoştinţă de cauză, eliberată pe cauţiune.

e un proces lung. l-am pierdut de când am început să te nasc printre realităţi
ca pe o stihie.
exorcizez umbra ta.n-am ajuns încă.
tu nu faci nici un pas.
ai o prăbuşire tăioasă în tine
care mă orbeşte.
la viteza asta e mortal.
am un ochi de ceară
am un gând incurabil
în orice spital.

---

Distribuie pe facebook