mareea de nisip
Adăugat în 04 august 2009, la 20:29 | 302 afișări / 274 vizitatori |
|
braţele noastre ar putea fi ramele unei picturi
de care nu se agaţă niciodată păianjenul
unde ziua si noaptea se rostogolesc în căutarea culorilor
într-o coregrafie a cerurilor lipite cu puţin supergluu
un spectacol de contorsiuni chinezeşti
filigranate cu ou de pasăre şi de broască-ţestoasă
mâna mea ar sta deasupra mereu încercând să domolească furtuna
tu ai ţine în palma stângă lacul îngheţat
pe care aleargă doi copii cu nasul înroşit
am fi un amestec de spaţii antice cuantice şi vene
tabloul vivant revărsându-se peste noi uneori
vena mea cavă explorând vena ta cavă într-un Nil virtual
probabilitatea ca noi să ne întâlnim în noi e foarte mare
te întreb
ce-ai spune de-un iglu pentru copiii noştri cu nasul îngheţat?
de noi doi / arlequini polari pierduţi în spaţiul incolor?
ar fi zile când pânza nu ar mai suporta durerea
s-ar zbate între noi ca între două catarge
totul se amestecă şi gri-ul ar începe să ne împietrească trupul
sunt nopţi când mă agăţ de părul tău ca de o frânghie
tu eşti salvarea mea din larguri
şi înot din mine / evadez ca să încap în tine
iar punţile urlă te iubesc
un te iubesc plin de coşuri cu peşti şi alge
între cele patru braţe ale noastre se deschide o poartă acum
o poartă înaltă
în pragul ei întunericul cerşeşte o candelă
Distribuie pe facebook
vizionasem recent un interviu despre literatura al lui Soljeniţân în care bătrânul scriitor rus vorbea despre rolul Bibliei în viaţa intimă a cărţilor sale iar el marturisea implicaţiile evanghelice mai ales, implicaţii de care suntem sau nu conştienţi şi pe care le regăsesc şi în versurile de faţă. Originală mi se pare asocierea imaginii iubirii cu cea a pildei celor doi peşti şi cinci pâini, generozitatea de sub sigla acelui ,,dăruind, vei dobndi''...citez
,, punţile urlă te iubesc
un te iubesc plin de coşuri cu peşti şi alge'' ;
tot o trimitere evanghelică văd în final când braţele iubiţilor se despletesc într-o poartă pe al cărei prag întunericul cerşeşte după o candelă. văd aici un rar exemplu de modestire a fiinţei, mai bine spus, de înmodestire a ei pentru că doar atunci când iubim egoismul nostru intră în descreştere şi simţim nevoia de a fi luminaţi de un alt suflet.
picturală şi coregrafia braţelor din prima strofă, am remarcat şi schimbarea tonalităţilor cromatice spre gri-uri. de obicei, roşul predomină pentru a exprima pasiunea dar iată că se poate ajunge la o aceeaşi putere de expresie şi prin tonuri de gri..citez
/ar fi zile când pânza nu ar mai suporta durerea
s-ar zbate între noi ca între două catarge
totul se amestecă şi gri-ul ar începe să ne împietrească trupul
sunt nopţi când mă agăţ de părul tău ca de o frânghie
tu eşti salvarea mea din larguri
şi înot din mine / evadez ca să încap în tine
iar punţile urlă te iubesc
un te iubesc plin de coşuri cu peşti şi alge/
imi place jocul de cuvinte din
/un amestec de spaţii antice cuantice şi vene
tabloul vivant revărsându-se peste noi uneori
vena mea cavă explorând vena ta cavă într-un Nil virtual/
îmi place si Nilul virtual
ca si cei doi arlequini polari pierduti in spatii
(cei doi ma duc cu gandul la un dans al pinguinilor in rut pentru ca arlequinii au atata gratie in lacrimile lor amestecate cu zambet)
felicitari, desigur poemul ar merita o stea insa eu pot oferi doar 8 puncte
