Detalii

Tip: Poezie
Topică: Fără topică
Afișări: 201
Vizitatori: 197
Puncte: 6
Stele: 0
Data publicației: 14 mai 2009

 

Autentificare

ID:
Parolă:
 

Fă-ţi un cont!
Mi-am uitat parola!

mi-am ratat viaţa şi asta devine certitudine

- Barceanu Adriana

Adăugat în 14 mai 2009, la 10:03 | 201 afișări / 197 vizitatori
  

am rătăcit
prin oameni şi oraşe
toate s-au terminat fără fericire
s-au şters, aşa cum s-au şters stele pe un cer întunecat

vin norii dragul meu, norii grei tomnatici
ascult vântul. de departe se simte ucigătoare de inimi
toamna


îmi vei spune încă e cald
la noi înfloresc trandafiri şi te cred că e cald
numai sufletul mai răceşte la câte-o simţire
numai sufletul ştie
dacă mai e ceva de ştiut
pe urmă vine ziua de mâine
când trebuie să uiţi
amintirile sunt o ţigară fumată până la filtru

nu ştiu câte din mine mai sunt ale mele
iremediabil îmi pare doar timpul trecut
verbele mele îl au
se nasc în el dintr-o eroare
aşa cum din tine râmane la fel
timpul trecut



mi-am ratat viaţa, ştiu asta cu certitudine
era altă poezie în care aş fi explicat
aici însă doar despre mine
Distribuie pe facebook

Comentarii

Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
.... Barceanu Adriana
18 mai 2009, 22:14
raspusuri cu intarziere
Emilian, un poem despre alt poem nu-i chiar asa de grav.
Cristina, suntem inconjurati de clisee, pana si faptul ca se mentioneaza existenta cliseelor aici este un cliseu;)

bafta si voua!
... Cristina Stancu
15 mai 2009, 14:20
...si eu mi-am ratat viata si asta devine o certitudine....

Acum, serios eu cred ca exista prea multa melancolie in textul asta, si poate pentru ca te-ai atasat prea mult de ceea ce simteai atunci cand l-ai scris, nu ai mai lucrat la el.
Are dreptate referitor la clisee, dar poate ca asta e cauza.
Bafta in continuare!
slabut Emilian Pal
14 mai 2009, 14:03
Sincer, titlul promitea, insa textul schioapata. Clisee gen nori grei tomnatici, toamna ucigatoare de inimi, tigara fumata pina la filtru, plus un poem despre un(alt) poem.

7