muşcat de timp în satul adormit printre mesteceni - Ioan Barb Adăugat în 01 sepembrie 2010, la 22:33 | 94 afișări / 82 vizitatori

în satul meu ascuns printre mesteceni
au mai rămas să-şi cresteze nopţile
pe urletele lupilor
doar câţiva bărbaţi bătrâni
nu-şi mai amintesc decât că sunt şi ei
oameni pe lume
femeile lor şi-au terminat zilele
s-au mutat pe rând în grădiniţele
din spatele caselor

tineri nu mai sunt
fiecare copil a coborât cu ceata sa
pe poteca şerpuită prin văi
ca un pârâu care se varsă
în oceanul unui oraş
şi nu s-a mai întors în sat să rămână
se încumetau să urce aici
doar când închidea ochii câte un părinte
aşa se pleacă din lume pe aici
îţi pregăteşti sicriul din lemn de brad
când simţi că ţi se-apropie vremea
şi într-o zi ochii îţi rămân pironiţi
în depărtare
te plâng femeile trei nopţi
asculţi încremenit bocetul lor
ca o doină trăgănată prin inima codrilor
apoi te aşează creştineşte
în grădina din spatele casei

în curând îmi va bate şi mie la porţi
un mesager din alte tărâmuri
mă va găsi în pustietate
nici un ceas nu va-ntârzia nic o clipă
mă uit prin ochiul de geam în grădină
la ai mei sunt acolo sub crucile albe
parcă nici nu ne-am despărţit vreodată
iarna deschid o cărare prin omăt
şi parcă-i aud cum dorm liniştiţi

vara când cântă-n tufişuri mierla
oftez şi înţeleg
ce singuri au rămas munţii de-o vreme
parcă şi Dumnezeu i-a uitat
nu le-a mai dat nici un semn
ştiu că şi zilele mele sunt pe sfârşite
vor pleca de la mine
mă voi muta în grădiniţa din spatele casei
cu ai mei aşa cum e obiceiul pe-aici
de-o vreme ne închide în el
ca un părinte
muntele acesta
potecile s-au împădurit
şi timpul are alt înţeles
alunecând pe sub mesteceni

---

Distribuie pe facebook