nu atât despre prietenie cât...despre orice altceva - Ardeleanu Ottilia Adăugat în 27 februarie 2010, la 10:43 | 96 afișări / 87 vizitatori |
E seară ca oricare perete mucegăit în care stele se fac a străluci pe-o parte, aceea în care nu te găseşti, iar umbrele înfăşoară soarele ca pe o pâine ce va trebui să-ţi ajungă până la salariu. Simţi cum muşchii cresc verzi şi mărunţi peste tine, cum toate punctele cardinale converg spre nord. Astfel că eşti mereu torsionat, nu-ţi mai găseşti locul, timpul şi capul nu-ţi mai stă pe umeri. Rezemat de perete, te umpli de bubele acelea care încep, apoi, să pocnească fie câte una, fie în cor, de parcă în tine este o întreagă filarmonică în care se aud din ce în ce mai tare viorile, contrabaşii, câteva clape de pian, tobele şi... vocile. De fapt, se ceartă vecinii. Iar şi iar, pe diferite tonalităţi. Când soprana, când tenorul. Zboară portativele prin aerul ce-ar deveni primăvăratic dacă ar avea şi motive, dacă nu l-ar durea urechile, dacă s-ar putea împrieteni, cumva, cu lumea asta împestriţată.
Însă, prietenia nu e un pămătuf cu care să ştergi praful răfuielilor şi pe care să îl scuturi, apoi, de zor, în capul vreunui trecător care nici nu se prinde de ce fulguieşte numai pe sub geamul tău. Şi nu este nici biletul de autobuz pe care îl compostezi doar când ai chef sau când ai simţit controlorul mult prea aproape de cartea ta de identitate şi pe care, oricum, îl arunci în silă pe stradă, chiar lângă coşul de gunoi, asta, aşa, ca să-i sporească prestigiul de coş...
Prietenia nu este un teren pe care să vrei să-l iei în posesiune şi să-l construieşti cu vile, poduri, restaurante, angrouri ori autostrăzi. Nu este deloc o pădure pe care să vrei să o defrişezi lăsând-o nudă, cu pieptul despicat, inima scoasă aruncată fiarelor înfometate şi mult prea libere.
Nu, nu, prietenia nu este nici măcar nevasta pe care poţi să o neglijezi, să o dai cu capul de pereţi ori să o înşeli, profitând de încrederea şi fidelitatea ei.
N-aş crede să mai poată deveni ţărmul în care marea dă cu coarnele asemenea unui taur când se încinge mult prea tare.
Ar putea fi un praf de copt stins cu zeamă de lămâie care ar creşte într-un aluat pufos şi gustos...
Dacă nu ştii ce e prietenia, sună un prieten!
(25 feb. 2010 )
Distribuie pe facebook
