pe urmă vin morţii, întreabă-i- Barceanu Adriana Adăugat în 22 martie 2009, la 21:23 | 289 afișări / 261 vizitatori |
becul dă o lumină slabă în noapte
am o durere în ochi şi citesc despre marele zid chinezesc
nu mă opreşte oboseala şi nici frigul intrat adânc în oase
mă gândesc la asia şi oameni ei care simt diferit
mirosul şi culoarea din ochii lor spun altceva
şi ştiu că ei nu m-ar înţelege aproape deloc
dacă le-aş scrie o scrisoare despre grădina lu’ popa
de peste drum de bunici
în care găseam fructele întodeauna coapte
şi popa ieşea pişat pe el, sprijinit de un ciomag
şi ne înjura de toţi dumnezeii şi de mamele noastre
iar noi fugeam de frică bezmetici
popa era bătrân cel mai bătrân om pe care îl cunoşteam eu şi tanti sanda avea grijă de el
îi făcea mâncare şi îi spăla şi când avea timp, e drept avea foarte mult
venea la bunică’mea să-i spună ce-a mai visat
şi toate visele ei erau cu strigoi şi îngeri şi uneori dumnezeu o certa şi-o izbea cu capul într-o movilă de nisip iar când se trezea avea gura astupată şi doamne ce frică mi se făcea şi fugeam afară la soare
soarele ăla atât de cald şi blând îmi puneam mâinile deasupra ochilor să-l văd cum zâmbeşte ca în desenele pe care ni le făcea tovarăşa educatoare
nu l-am văzut niciodată dar şi acum cred că se ascunde el pe undeva în lumina aia curată de primăvară în care mirosul de nou şi de proaspăt e peste tot
bunică-mea avea mai multe prietene ca tanti sanda, unele erau văduve altele bisericoase dar toate visau ciudăţenii pe care le povesteau ca şi cum ar fi fost nişte minuni iar semnul crucii şi doamne fereşte făceau parte din decorul dimineţilor mele de copil
genunchii încă poartă semnele zdreliturilor din verile lungi
şi din datul cu sania în iernile în care urlau lupii iar eu întrebam dacă pot să intre prin zid
şi zăpada era imensă, ca o siberie, în curtea din spatele casei
sau poate doar eu eram mică, un dop îmi spunea bunicul iar
noaptea în timp ce focul troznea prin sobe îmi povestea despre război
sau poate nici nu era noapte, doar că afară se întuneca tot mai devreme şi se tăia curentul pentru economie
mă opresc uneori în această nostalgie senină amintindu-mi zilele lungi în care nu ştiam mai nimic despre mine şi fiecare întâmplare era o altă poveste
o excursie la munte un drum până la bucureşti sau chiar o vizită în satul cel mai apropiat
toate erau aventuri pline de mister şi superstiţii şi nimic sau aproape nimic nu trecea fără rost
nu ştiu când s-au terminat toate parcă un gol a rămas între vieţi
probabil atunci când am înţeles că durerea nu e numai atunci când te juleşti în genunchi
sting lumina, camera mea are un aer închis,
am fumat mult şi parcă nu vreau să mai ies.
am închis bine uşa.
Distribuie pe facebook
