poem fericitstr. castanilor - Ghetie Alexandru Adăugat în 02 sepembrie 2010, la 18:43 | 242 afișări / 194 vizitatori |
str. castanilor
să fi avut vreo 10 ani
mergeam pe str. castanilor
absent şi
greu
***
mama îmi cumpărase coroniţă
de la o babă din piaţa smârdan
nu prea erau florării pe atunci
***
mi-aş fi dorit o oglindă să
mă văd aşa
fericit
să ating fericirea aia cu buricele degetelor
să simt în palmă moliciunile ei de iarbă
e o senzaţie tare ciudată
tot ce mai ţin minte e căldura
focul acela care cobora pe trepte
de raze drept în coroniţă
şi aveam capul greu
metalic de parcă s-ar fi prăvălit
pe mine un cazan cu sânge închegat
asfaltul fierbea şi mă trăgea în sine
de jur împrejur lumina bolborosea
eu nu-mi vedeam fericirea de care
aveam nevoie ca de aer
***
apoi m-au strigat m-au pupat pe obraji
mi-au dat diplomă o carte de cantemir
fără poze pe care n-am citit-o nici azi
m-am întors acasă
mi-am scos coroniţa am strâns-o în pumni
şi da da da
fericirea era palpabilă iar eu
mă sufocam prin vibraţiile ei
***
aşa a rămas
de fiecare dată când trec pe str. castanilor
mă gândesc că fericirea e o felie de soare
ce-ţi cade pe pleoape îți intră în geantă
te închide în ea ca într-un adânc
Distribuie pe facebook
