prima misivă- Barceanu Adriana Adăugat în 23 februarie 2009, la 10:57 | 217 afișări / 214 vizitatori |
îmbărbătarea nu se simte în privire
o angoasă diformă către ceea ce spun sau fac ceilalţi
un octopus gigant care soarbe cu porii
spasme şi unde în care se cade se pierde
o pată pe retină. o pictură modestă cu o vază şi fructe care seamănă cu merele
mara se agită îşi schimbă poziţia faţă de lucruri de oameni
ceaţa de afară taie respiraţia şi moare adânc înăuntru
în camerele în care se face dragoste cu lumina aprinsă
unde căldura nu piere la venirea iernii
mara îşi pune mâinile pe pieptul lui
şi acolo e dulce, prin vene curge un sirop de coacăze
mai adânc sunt clopote grele de bronz
o mitologie proaspătă unde dragostea creşte
*
pentru că ziua se împarte după cum te trezeşti
*
s-ar putea să nu-ţi mai pot scrie de vreme ce exişti
nici măcar nu m-am gândit la transparenţă
mă uitam la uşurinţa cu care făcea umbre altcineva
cum lăsa pensula să treacă peste forme până se iveau
părea un fel de decolorare a albului
ş-apoi la tine încet te conturai în forma precisă
firesc se aplică o cenzură a fibrelor
gesturile ţin de acea normalitate a dimineţii în care nu ai nimic de făcut
şi rămâi în pat unde se duce intimitatea.
ochii se zgâiesc din afară şi ştiu că există o faţadă a nopţilor o copertină în care închidem lucrurile firave mai ales pruncii mai ales mamele
şi singurul lucru pe care îl mai ştii e că între cele două dimineţi nu a fost noapte
Distribuie pe facebook
