road

Nicio ferire a vreunuia dintre cei trei. Aceasta este ideea. Cel care face o fotografie e ignorat, e omul invizibil sau e ruda care umblă tiptil. După geam, bătrânul îndeplineşte un adevărat ritual. Ca în nuvela autobiografică a lui M. Eliade "Adio!..." El e Timpul ce leagă lumina, istoria fiind după pervazul său, cu mai tinerii ce vin spre noi, ce se reactivează ducându-se la muncă ori să se afle şi ei în tăcere.
Este o fotografie de artă. Prin cutia de plastic, având poate picături din viţa-de-vie în ea...

+ oameni cu fețe expresive, planuri suprapuse, compoziție ”stratificată”

- iar pe verticală. un plan mai larg, desfășurat pe orizonatală ar fi anulat senzația de ”înghesuire”.

*sticluța de pe pervaz este emblematică (pentru această poză). iar bărbatul de la geam este un portret în sine.

probabil e mult prea personala si ceea ce vad eu nu se vede si aici. e un drum fara intoarcere intre generatii. unii asteapta ce a mai ramas dintr-o fereastra, iar ceilalti sunt ancorati intre reperele parintilor. am vrut sa se vada umbrele din noi. uneori avem nevoie doar de putinul nostru si ma bucur ca se poate si asa. va multumesc!

si vezi, cred ca contrastul ii prea mare, uita-te la caciula din dr., lumina/umbra/prelucrarea strica.

o puteai salva cu:
un unghi bun ( cel mai greu ), adica unul care sa avanyajeze povestea asta. ai pus in umbra batranul din fereastra, trebuia sa ai focus pe el.
apoi, daca era pe film, si asta iti dadea alte cateva avantaje.
si daca nu incadrai / taiai asa brut, iar iesea o chestie faina.

sorry :) nu vad nimic ok in poza asta, in afara de expresivitatea celor doua chipuri