salonul 1- Ioana Negoescu Adăugat în 16 mai 2009, la 19:38 | 371 afișări / 360 vizitatori |
2 |
H
salonul păstrează tăcerea. noi putem să plângem. putem să credem sau nu să ne izbim de întuneric sau nu. noi putem să fim înalţi când lucrurile obişnuite par imposibile. putem să ne pişăm pe viaţa asta. o şi facem la propriu. zilnic. renaştem în fiecare dimineaţă din cenuşa părinţilor noştri.
R
am păstrat tăcerea în mod voit. nu voiam ca doctorul să ştie ce voce am. pentru că mai am numai vocea. atât. restul e investigat până în pânzele albe. momentul unui răspuns trece pe lângă noi ca o săgeată mică şi otrăvită. el îmi spune că trăiesc. seamănă cu un crainic de la tv care anunţă o catastrofă şi uită să nu zâmbească. trăiesc şi păstrez tăcerea ca pe un secret. ultimul meu secret.
D
tatăl meu e pregătit să mă nască. eu nu.
M&C
am luat ceaţa din dimineaţa aceea şi am aşezat-o în locul iubitului meu. el a fugit în seva unui copac. făceam dragoste. ţin minte numai lucrurile bune. uit tot ce e rău. am uitat că el a murit. am uitat că mama e bolnavă.
am uitat că tata a plecat. am uitat că sora mea a pierdut un copil din pântec. nu ţin minte nimic ce e rău. Dumnezeu mi-a dat voie să ţin minte că trăiesc. oamenii sunt buni. pe cei răi nu-i întâlnesc deloc. şi chiar dacă i-aş întâlni i-aş saluta iar ei s-ar face buni imediat. oamenii mă salută şi se miră că am înviat. eu eram mort.
F
nu caut explicaţii. aş putea să mă mişc. uneori cred cu tărie că pot să fac asta. ceva mă opreşte să încerc atunci când sunt singură. trupul meu e împotriva mea. nu caut nicio explicaţie. doctorii sunt ca nişte umbre care au casele şi familiile lor. eu le intru în programul de lucru. eu fac parte din orarul lor. puţin şi din gândurile unei infirmiere care îşi face multe cruci când mă vede. nu caut niciun răspuns. întrebările sunt puse în afara mea. sunt puse spre trupul meu ostil din care nu ştie nimeni că ies şi mă iubesc cu viermii de mătase. mă aştept oricând să mă transform în fluture. mă aştept oricând. nu am nevoie de altă explicaţie.
M
nu e nicio boală. am o scară în mine. urc încet. lumea întârzie puţin. soarele îmi apune în gât. îl înghit cu noduri. mama e foarte bătrână. nici măcar iubita mea nu mă mai poate atinge. sângerez. dar sângele meu nu e decât un mesaj foarte intim. ea îl înţelege. după fiecare sărut mor puţin. mama e foarte bătrână şi nu ştiu cum să fac să mă duc s-o aştept. o singură dată să o iau eu în braţe. o singură dată să fiu mai puternic decât ea. şi să-i dau voie să plângă.
Distribuie pe facebook
