scrisori elefantine I- Katya Kelaro Adăugat în 02 mai 2009, la 23:23 | 196 afișări / 183 vizitatori |
nu îţi scriu ţie, ci Lui, între două angoase legate cu cărbune. Nu mi-am închipuit niciodată că o să vii aşa, la mijlocul vieţii, călare pe un asin. Aş minţi dacă aş spune că nu mi-e teamă de tine dar nu în sensul acela barbar, mi-e teamă că eşti fragil şi aş fi vrut să-ţi fiu mamă. La judecata de apoi, mărul o să judece florile şi frunzele, o să le despartă-n două cum desparte păstorul oile de capre, frunzele or să închidă pleoapele celor osândiţi apoi or să redevină ceea ce-au fost întotdeauna: aripă de înger. Agonizez într-un fel subtil lângă tine. Mă simt ca şi cum aş cere pergamente curate dând în schimb bubele mele de ceară, şi întunericul. De fapt, ţie îţi scriu şi te cer unei mame privind mâinile scorojite ale icoanei. În mine e o vină ca o lumină uitată aprinsă după al cărei fum vor veni hoţii şi or să ne ardă corturile. Mi-e teamă de vreascurile mele ude, neputincioase să inhale din viaţă tămâia. Nu o să judec niciodată privirile aspre ale celor ce ne-au născut, e un semn de derută. Mi-e teamă că o să privesc veşnic spre tine ca-nspre o ţară a făgăduinţei şi că n-o să răsară din noi o mladă nouă. O să te doresc brodându-mi epitaful, îngropându-ne spaimele în filocalia de la dragomirna şi or să ne-mpungă cu crengile rugătorii pentru săruturile noastre. Cu spatele înroşit, o să-ţi fiu scară. Mă ierţi? Iartă-mă pentru ieri, mâine şi azi. Pentru întotdeauna. Să nu fim precum david şi abişag sunamiteanca, aproape dar nu una. Lasă un ochi de veghe, iubite, undeva la intrarea în noi. Fii tu diamant iar eu un cărbune subţire de-alun. Iubirea mea e un cal de mătase, e un aşternut alungând iernile precum lupii, iubirea mea e un inel de grâu tors subţire, iubirea mea e un ţipăt de cocoş ucis să dea zilei sâmburi de migdale-n rafale, iubirea mea geme ostenită de aşteptare. Dincolo de uşă, o arătare nici om nici pasăre, doar coasă şi gheare scobeşte-n lut leagăne şi ne păcăleşte ca o pasăre aromitoare doar doar i-om da grăunţe să astâmpere viermilor ciocul. Tu, nu. Niciodată. Nu poţi muri pentru că eu sunt semnul tău de carte, sunt dincolo de cuarci, de fotoni, de antiparticule, de leptoni, gluoni dar şi tu ştiai că lumea e doar un os de sepie dintr-o fostă coroană. Ne lovim pretutindeni de koanuri. Înainte de creaţie a fost ceva. Şi înainte de ceva? Nimic. Şi mai-nainte? Ceva. Nimicul e alfa iar ce e mai mult decât el e omega. Şi lumea cu tot ce e în ea? E lume. Dar lumea mea eşti tu. Cu păsările, cu pomii şi frunzele, cu magii şi sfeşnicele tale de argint. Vino simplu, lăsând în urmă o dâră de ambră. O să coboare din scorbură dorul spre seară la vecernie la închinat. iubesc sună metaniile te iubesc te iubesc te iubesc
Distribuie pe facebook
