ţepi din coarne de melc- Katya Kelaro Adăugat în 22 iulie 2009, la 20:41 | 113 afișări / 108 vizitatori |
mă odihnesc pe propriu-mi umăr ca un vultur regal, dominând înălţimile, aş cerne apa prin sită,
poate că e nevoie să pleci puţin departe, să te priveşti prin lentilă ca pe un plop
ca pe o pară
icnind,
să desprinzi fâşii din bambusul ce îţi configurează pielea gâtului
şi aşa, cu laringele descoperit, să laşi roua dintr-o altă piele, din trestie de zahăr să picure a ploaie. doar văgăunile stropite cu leşie suspină după albastru.
culorile cele mai vii au rezonanţă de marmură
striaţiile ţipătului prind contur de hologramă
aparţin unei specii de peşti care zboară. Ca să fiu om, ar trebui să ţes curcubeie
uneori, ştiu că mă iubeşti pentru frunze
florile sunt prea puternice, au un miros voluptos, de pantof roşu, vin cu cadenţă nocturnă, hulub artezian.
E lună plină în plină zi
frunzele sunt un fel de amforă cu solzi
de aripă
frunzele mele sunt un fel de covată în care coci pâinea unor melci sidefii.
sunt un cactus cu ţepi din coarne de melc
modelez copaci din zahăr cubic
încet să nu le distrug pastelaţia şi nici să le provoc hemoragii nazale.
există toamne fără rod ...orbirea e un fel de castrare a culorii primare.
ce poate fi mai crud decât să confunzi un fluture cu o ramură de salcâm şi să te mai întrebi:
mă iubeşti? M-ai iubi?
E ca şi cum infinitului i-ai asocia mulţimea vidă
mulţimea hâdă mulţimea vidă mulţimea hâdă
undeva, tot se va gasi cineva să mai aibă puterea să râdă şi,
mai ales, să hrănească vecinului câinele
poţi să-mi defineşti culoarea durerii? Negrul nu e întotdeauna un capăt de drum
mâna mea crispându-se are o capă violetă
o să mă iubeşti
chiar şi-atunci când din idealurile mele o să rămână doar cenuşa?
Distribuie pe facebook
