the prisoner of your own eyes
Adăugat în 08 iunie 2010, la 17:16 | 601 afișări / 454 vizitatori |
3 |
acolo nu e timp de fobii sau prăbuşiri
nici singurătatea nu se mai dă în spectacol
nu ţi se mai deschide nicio fereastră să
iei o gură de
aer
urletul nu mai trece prin niciun perete
tăcerea e un ceai neîndulcit
rece
şi nu mai vrei nimic
fixezi un punct
imaginar sau nu (nici nu contează)
încerci doar să intri prin el
te faci din ce în ce mai mic
nu-ţi mai simţi trupul nu-ţi mai auzi
bătăile inimii răsuflarea
treci doar din punct în punct
şi tot ce simţi e jocul aritmic al
pleoapelor prăbuşirea peliculei
întunericul
cutremurul din faţa şi din spatele
ochilor
decojeşti punctul (imaginar sau nu)
pleoapă cu pleoapă
până la
dracu ştie ce
un miez de lumină
o gaură neagră
o pară pistruiată
cert e că pleci
in sau out
pentru că acolo e doar lumea dintre
nu e timp de poveşti
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
sa mai comentez.
deja sunt prizonierul poeziilor tale:)
mulţumesc pentru treceri, mă bucur că acest text a fost remarcat... Interpretarea ta este interesantă, corectă, fain ai spus: "adevarat intrebare a poemului este nu ce avem in fata ochilor, ci ceea ce se afla in spatele lor:))" - da, cam asta ar fi substanţa textului...
alex
da, l-am citit mai demult, mi-a placut, dar nu am apucat sa las semn, o voi face acum:)
un poem relativ abstract pe tema mortii, as zice, sau cel putin asa l-am receptat eu;)
sigur, se poate interpreta ca o meditatie (buddhista) sau dpdv filosofic ar fi lumea kantiana in care traim cu toti, grila noastra ideatica pe care o aruncam asupra exteriorului in incercarea semi-ratata de a decela adevarul absolut:D
adevarat intrebare a poemului este nu ce avem in fata ochilor, ci ceea ce se afla in spatele lor:))
desigur, suntem prizonierii imaginatiei propri sau, mai bine zis, proiectam in afara ceea ce avem inlauntru:(a cunoaste lumea inseamna pana la urma a te cunoaste pe tine, socratik vb;)
da, nu e timp de povesti intre cele doua lumi se afla doar "eul" poetului/omului.
*eury
va multumesc pentru semne...
ottilia - ma bucur ca ti-a placut si da, conteaza :)
gina - si eu "beau ceaiul neindulcit... dulce fiind" :), ma bucur ca am resusit sa inchei bine aici, va multumesc
alex
erate din comm: "t"-ul care imi lipseste de la laptop si mi-e lene sa-l repar.
sorry/
"explicaive"/ a se citi explicative/
thanx
nu, fără decăderi!
contează cum te vezi în proprii ochi, nu-i aşa?
o spune poetul din tine.
felicitări!
este un poem de recitit,
Ottilia Ardeleanu
| tăcerea e un ceai neîndulcit
|
Gina Goia |
| 09 iunie 2010, 22:02 |
spui, Alexandru-G/ si ma crede ca ai reusit sa convingi/ eu beau ceaiul neindulcit... dulce fiind.
un poem care se muleaza natural pe existenta si nu-i subrezeste poeticul/ ii razbate finitatea si-i da luciu. ca si cum existentei nu merita sa-i gasim o medie. si e super.
*
chiar daca exista "prelungiri explicaive"/ sa spun asa, precum "fereastra nedeschisa, lipsa de aer"/lol/ folosind ale mele cuvinte, dau o stea pentru claritatea spunerii si pentru final/ take care &
regards,
goia
ma bucur ca ti-a placut textul, ca ai ghicit tensiunea revelatiei...
cu prietenie,
alex
Da, e un poem al plonjării omului actual într-o fantă ireal de amnezică ori anamnezică - după felul fiecăruia de a-l interpreta...
Cutremurul ce înconjoară ochii - de fapt starea de vis - este metafora-cheie a poemului. Nu se spun multe, se ghiceşte tensiunea revelaţiei.
vă mulţumesc pentru semne, treceri...
nicolae - mă bucur că a plăut textul, încântat de aprecieri :). Vă mai aştept
liviu - cuprinde, spui, păi asta înseamnă mult :)
cristina - frumos spui despre fizica cuantică modernă, despre receptarea unei realităţi în diferite unghiuri
ioan - mulţumesc
andrei - mă bucur că ţi-a plăcut
irina - bine că n-am luat-o pe arătură :)
vă mai aştept aici, cu drag,
alex
deşi aveam impresia, la un moment dat, că o poţi lua pe arături - pe undeva pe la strofa cu "jocul aritmic" şi la cea cu decojirea. dar, te-ai oprit la timp, exact în punctul "dintre".
mi-a plăcut.
Intradevar ceva special, in punctul meu de vedere (imaginar sau nu) ai adus imagini faine. Mi-a placut ce-am citit!
Andrei
Un poem deosebit. Nu mai am nimic de adăugat. Felicitări, Ioan.
Frumoasă această trecere poetică a intrinsecului uman, acest "cutremur din faţa şi din spatele/ochilor". Îmi vine în minte o idee din fizica cuantică modernă despre acordarea rezonanţelor dintre emiţător şi receptor, despre diferenţa receptării aceleiaşi realităţi în funcţie de observatori.
Este o poezie care reuşeşte să rezoneze foarte bine cu "lumea dintre"...
Tot respectul meu.
după cele zise de domnul Avram nici nu mai am ce comenta. Se simte poeticul, se citeşte bine şi te cuprinde.
LIM.
un poem superb, care citindu-l: "te faci din ce în ce mai mic
nu-ţi mai simţi trupul nu-ţi mai auzi
bătăile inimii răsuflarea
treci doar din punct în punct"- cuvintele sunt de prisos . felicitări!
